Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Soţul cântăreţei rap Nicki Minaj a fost condamnat la un an de arest la domiciliu

billboard.com
Nicki Minaj

Kenneth Petty, soţul cântăreţei rap Nicki Minaj, a fost condamnat la un an de arest la domiciliu după ce a încălcat o prevedere a regimului de libertate condiţionată sub incidenţa căruia a fost plasat de justiţia americană după comiterea unei infracţiuni de natură sexuală, informează joi BBC.

Kenneth Petty avea obligaţia de a informa autorităţile americane în cazul schimbării de domiciliu, după o condamnare pe care a primit-o pentru tentativă de viol în 1995.

În vârstă de 44 de ani, Kenneth Petty a recunoscut în faţa instanţei că nu a informat autorităţile de profil atunci când s-a mutat în California alături de Micki Minaj în anul 2019, potrivit Agerpres.ro.

El a fost condamnat pentru această omisiune şi amendat cu 55.000 de dolari, potrivit biroului Procuraturii americane.

Conform legislaţiei din Statele Unite, persoanele condamnate pentru infracţiuni de natură sexuală au la dispoziţie un termen de cinci zile pentru a informa autorităţile în cazul în care îşi schimbă domiciliul.

Iniţial, Kenneth Petty a pledat nevinovat în 2020 într-o audiere la tribunal, dar şi-a schimbat depoziţia în septembrie 2021.

La cea mai recentă audiere, procurorii americani au spus că arestul la domiciliu nu este o sentinţă suficient de punitivă şi i-au cerut judecătorului de caz să îl trimită pe Kenneth Petty la închisoare.

După pronunţarea sentinţei, Nicki Minaj a publicat pe Instagram o fotografie ce o arată în compania soţului şi fiului ei.

Kenneth Petty şi Nicki Minaj, despre care presa americană afirmă că se cunosc din copilărie, formează un cuplu de la sfârşitul anului 2018.

Cei doi s-au căsătorit în 2019 şi au împreună un fiu, care s-a născut pe 30 septembrie 2020.

Relaţia lor a stârnit numeroase controverse în presa americană din cauza trecutului infracţional al lui Kenneth Petty, însă vedeta rap şi-a apărat partenerul de viaţă în faţa valului de critici.

În august 2021, Nicki Minaj şi soţul ei au fost daţi în judecată de femeia care îl acuzase pe Kenneth Petty de tentativă de viol.

E a deschis un proces în care susţine că cei doi soţi au hărţuit-o pentru a o face să îşi retragă plângerea depusă în instanţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.