Concertul susţinut de tenorul argentinian José Cura alături de mezzo-soprana cehă Ester Pavlu, sub bagheta dirijorului catalan David Gimenez Carreras, a încheiat, duminică seara, a doua ediţie a Festivalului Sounds of Oradea (SO), anunță Agerpres.
Susţinerea muzicală a celui de al patrulea eveniment din festival a fost realizată de orchestra simfonică a Filarmonicii din Oradea, sub bagheta maestrului David Gimenez Carreras, directorul artistic al SO Festival.
Cei doi solişti invitaţi de renume internaţional, potrivit organizatorilor, au interpretat alături de orchestră arii şi duete din operele Carmen, Aida, Cavalleria Rusticana şi I Pagliacci, iar la bis au oferit publicului Habanera, din Carmen, melodia 'Esta tarde vi llover' a compozitorului mexican Armando Manzanero, Granada, piesa "Yesterday" a Trupei Beatles, tenorul acompaniindu-se la chitară şi "Nessun dorma", din opera Turandot de Puccini.
După succesul de anul trecut, SO Festival 2023 a adus în faţa publicului, în perioada 16-18 iunie, patru evenimente muzicale, o serie de premiere pentru Oradea, dar şi pentru România, cu invitaţi de prim rang din şapte ţări de pe trei continente. Programul SO Festival a acoperit un registru muzical amplu, de la clasici americani, la compoziţii religioase argentiniene, la pian reinterpretat şi arii de operă.
Primul concert, American Classics Nights, dedicat marilor compozitori americani, a adus vineri seară în faţa publicului lucrări simfonice şi vocale consacrate ale muzicii clasice americane, interpretate de soprana Lorena Puican şi Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea, sub conducerea dirijorului israelian Noam Zur.
"Misa Criolla" de Ariel Ramirez a fost prezentată sâmbătă la Bazilica Romano-Catolică, în primă audiţie la Oradea. Misa a fost interpretată chiar de fiul compozitorului, Facundo Ramirez, alături de un grup de instrumentişti folclorici din Argentina, tenorul Reinaldo Droz din Venezuela şi Corul Filarmonicii orădene.
Sâmbătă seara, pe scena Teatrului Regina Maria au urcat pianiştii distinşi cu Steinway Artists, Vanessa Perez şi Kristhyan Benitez, în concertul "A Fuego Lento".
Cel de al patrulea eveniment al festivalului s-a numit "José Cura în concert", un program de operă, gen muzical pe care orchestra simfonică îl interpretează mai puţin, după cum a declarat managerul Filarmonicii de stat Oradea, Carmen Rus.
"Am avut în aceste zile un program foarte diferit, foarte intens şi puţin abordat de Filarmonica orădeană. Concertul American Classics de vineri seară a fost o reală provocare pentru orchestră fiind un jazz simfonic, gen pe care orchestra noastră nu l-a mai abordat. Dar au lucrat intens, cu câte două repetiţii în fiecare zi, şi au reuşit să răspundă întocmai cerinţelor nu doar ale partiturii, ci şi ale dirijorului Carreras, un dirijor excepţional pe care ne-am bucurat să-l avem în mijlocul nostru. Membrii orchestrei au fost foarte încântaţi şi mulţumiţi de modul în care au lucrat împreună. Maestrul ne-a promis că va reveni cu drag la Oradea pentru că iubeşte conexiunea ce s-a creat între el şi muzicieni. Iar concertul de operă a fost o altă provocare pentru orchestră, chiar dacă a mai 'cochetat' cu opera în ultima vreme. Prezenţa unui număr atât de mare de spectatori la acest concert ne dovedeşte că Oradea simte lipsa unui teatru liric," a declarat, pentru AGERPRES, Carmen Rus.
Sounds of Oradea Festival este conceput şi organizat de către Asociaţia pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune (Visit Oradea) şi Primăria Municipiului Oradea. Partenerii care au sprijinit ediţia 2023 sunt: Filarmonica de Stat Oradea, DIGI, Florăria Magnolia, Mobexpert, Raluca Mihălceanu, Transmec Group, Autobara & Co, BMW Tours şi Podgoriile Dextra.
Comentează