Sova acuza ACL de ipocrizie: Alesii sa spuna daca sunt pro sau contra Basescu

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 24-08-2014

Actualizat: 24-08-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



Totodată, el punctează că dacă membrii ACL vor să respecte votul românilor au două opțiuni — își dau demisia și merg în fața electoratului pentru a cere un nou vot din postura de aleși locali ai Alianței, fie permit fiecărui ales local să aleagă ce proiect politic vrea să ducă mai departe.


'Liderii PNL să lase ipocrizia deoparte! Românii la locale au votat USL, nu PDL sau ACL. Se impune o clarificare de bun-simț a tuturor aleșilor care sunt pro și contra regimului Băsescu-PDL. Pe subiectul schimbării și al trădării votului primit în 2012, liderii liberali sunt de o ipocrizie fără seamăn. Pentru că nu este bine să vorbim doar în plan teoretic, iar tupeul celor din PNL trebuie transpus în practică, exemplul cel mai strigător la cer, dar și cel mai evident, al trădării votului dat de români s-a petrecut chiar în București', afirmă Șova, într-o declarație transmisă duminică AGERPRES.

El reamintește că USL a câștigat alegerile locale din București cu un scor de peste 60%.

''Acum, liberalii au trădat USL și votul bucureștenilor, și s-au aliat iar cu PDL, devenind majoritari în CGMB. Astfel, cei din PNL au desăvârșit trădarea, liberalii arătându-le celor două milioane de bucureșteni că nu dau doi bani pe votul lor. Iată că acum, când noi le dăm șansa aleșilor locali să decidă măsura în care votul și mandatul pe care le-au primit de la români în 2012 sunt importante, cei din PNL și ACL se revoltă, acuzând că noi stimulăm migrația. Or, noi suntem convinși că vorbim în numele a milioane de români care au votat USL, punându-și speranța în acel proiect politic, că vorbim alături de cei 7,4 milioane de români care au votat pentru demiterea președintelui Băsescu și care le spun celor din PNL că nu poate exista migrație sau trădare mai mari decât cele făcute de Partidul Național Liberal, în frunte cu Klaus Iohannis, anul acesta!', adaugă Șova.

Purtătorul de cuvânt al social-democraților spune că totul este construit pe trădarea românilor când vine vorba de ACL.

'Domnii Iohannis, Predoiu și toți ceilalți membri ai corului de bocitoare ar trebui să lase ipocrizia deoparte: simpla lor prezență în spațiul politic actual, titulaturile lor de prezidențiabil și premier din umbră, absolut totul când vine vorba de ACL este construit pe trădarea votului românilor. Dacă cei din ACL vor într-adevăr să respecte votul românilor au două opțiuni. Fie își dau demisia, merg în fața electoratului și cer un nou vot din postura de aleși locali ai ACL, fie permit fiecărui ales local să aleagă ce proiect politic vrea să ducă mai departe: cel al USL, continuat de noi, sau cel al regimului Băsescu-PDL, continuat acum de ACL', conchide Dan Șova.

Reactia lui Sova vine dupa ce masura anuntata de vicepremierul Liviu Dragnea a fost criticata de ACL. Aceasta masura ar da liber alesilor locali sa treaca de la un partid la altul fara sa isi piarda functia. Ordonanta de urgenta ar urma sa fie emisa pana la sfarsitul acestei luni.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri