SpaceX lansează cu succes satelitul GPS III-SV09 pentru U.S. Space Force

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 28-01-2026 11:00

Article thumbnail

Sursă foto: iStock

Compania SpaceX a lansat marţi noapte un nou satelit GPS avansat pentru U.S. Space Force, din Florida, cu o rachetă Falcon 9, după ce tentativa de lansare din ziua precedentă a eşuat din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, transmite miercuri Space.com.

Satelitul GPS III-SV09 a fost lansat de la baza Cape Canaveral Space Force Station marţi, la ora locală 23:53 EST (miercuri, 04:53 GMT).

Sateliţii de tipul GPS III sunt construiţi de compania aerospaţială Lockheed Martin şi dispun de tehnologie "M-Code". care îi face mult mai rezistenţi la blocaje decât modelele anterioare, conform oficialilor Space Force.

Primul satelit din generaţia GPS III a fost lansat în decembrie 2018. După cum sugerează şi numele său, GPS III-SV09 este cel de-al 9-lea dintr-un total de 10 prevăzuţi pentru lansare. Ultimul satelit din această serie urmează să ajungă pe orbită în cursul acestui an.

Iniţial, satelitul GPS III-SV09 urma să fie transportat pe orbită de o rachetă Vulcan Centaur, aparţinând concernului United Launch Alliance, dar US Space Force a optat până la urmă pentru compania lui Elon Musk.

"Pentru această lansare am trecut de la Vulcan la o rachetă Falcon 9, apoi am modificat şi misiunea GPS IIIF ulterioară, trecând de la racheta Falcon Heavy la Vulcan", a declarat colonelul U.S. Space Force Ryan Hiserote, comandantul SYD 80 şi administratorului programului de lansări spaţiale al US Force.

"Angajamentul nostru de a menţine lucrurile cât mai flexibile - programatic şi contractual - înseamnă că ne putem adapta atunci când este necesar la circumstanţe în schimbare", a adăugat el.

GPS IIIF este noua familie de sateliţi ce vor fi folosiţi de militarii americani pentru poziţionare, navigaţie şi sincronizare. Primul satelit din această nouă generaţie urmează să fie lansat în primăvara anului viitor.

Misiunea de transportare pe orbită a satelitului GPS III-SV09 a reprezentat pentru SpaceX cea mai rapidă misiune de siguranţă naţională executată până în prezent- satelitul fiind pregătit şi lansat în doar 41 de zile.

Lansarea de marţi a fost cea de-a 5-a pentru prima treaptă a rachetei Falcon 9 care este complet reutilizabilă. Aceasta a aterizat controlat, în poziţie verticală, la puţin peste 8 minute după lansare, pe barja dronă "A Shortfall of Gravitas", aparţinând SpaceX, şi aflată în Atlantic.

Treapta superioară a rachetei Falcon 9 a transportat satelitul până pe orbită, conform programului şi l-a eliberat la o altitudine de 4.265 de kilometri la aproximativ 90 de minute după desprinderea de la sol.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri