Inflaţia din Spania a căpătat cel mai mare avânt din ultimele patru decenii, depăşind toate aşteptările, fiind puternic influenţată de impactul războiului din Ucraina, potrivit Bloomberg. Serviciul de statistică din Spania a declarat că preţurile de consum armonizate de Uniunea Europeană au crescut cu 9,8% faţă de acum un an, în martie, depăşind toate cele 15 estimări dintr-un sondaj Bloomberg al economiştilor.
Informaţiile se vor adăuga la nivelul inflaţiei membrilor din zona euro, unde creşterea preţurilor este deja de aproape trei ori mai mare decât ţinta de 2% a Băncii Centrale Europene, analiştii prevăzând un nou maxim.
Discutănd despre efectelor secundare ale invaziei Rusiei, guvernatorul băncii centrale spaniole, Pablo Hernandez Cos, a declarat marţi că cifrele din martie din zona euro vor arăta o „creştere semnificativă a inflaţiei”. Pe lângă stimularea preţurilor, el a avertizat că incertitudinea din cauza conflictului scade încrederea şi ar putea trage în jos consumul şi investiţiile.
Maria Romero, economist-şef la firma de consultanţă Afi din Madrid, a declarat că războiul va determina cât va dura inflaţia ridicată, unele preţuri la materiile prime urmând să rămână sub presiune, deşi este puţin probabil ca acestea să crească în continuare.
„În prezent, ne revizuim cu toţii previziunile privind inflaţia şi ne revizuim şi proiecţia de creştere pentru anul în curs”, a declarat Romero.
Spania urmează să fie printre economiile cele mai afectate din Europa de şocul energetic declanşat de război, JPMorgan reducându-şi săptămâna trecută prognoza de creştere economică pentru 2022 la 4,2% de la 6%.
Comentează