Belgia a primit de la Curtea Supremă a Spaniei un al treilea mandat de arestare european pe numele fostului lider catalan Carles Puigdemont, a anunţat miercuri o purtătoare de cuvânt a Parchetului din Bruxelles, transmite Reuters potrivit Agerpres
Mandatul a fost redactat în limba spaniolă, dar legea belgiană prevede că documentul trebuie să fie trimis în una dintre cele trei limbi naţionale ale Belgiei sau în limba engleză. În acest caz, Spania va trimite un nou mandat săptămâna viitoare, a precizat purtătoarea de cuvânt.
''Luând în considerare complexitatea dosarului şi cele două mandate de arestare europene trimise anterior împotriva domnului Puigdemont, cazul va necesita o analiză judiciară amănunţită'', a adăugat reprezentanta Parchetului bruxellez.
Potrivit cotidianului belgian Le Soir, Carles Puigdemont a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă la Roeselare (provincia belgiană Flandra Occidentală), că va respecta decizia justiţiei belgiene cu privire la mandatul de arestare european emis pe numele său.
După ce au organizat la 1 octombrie 2017 un referendum de independenţă interzis de justiţia spaniolă, separatiştii au proclamat la 27 octombrie acelaşi an o republică independentă catalană, declanşând cea mai gravă criză constituţională din Spania de la sfârşitul dictaturii franchiste.
Principalul actor al tentativei de secesiune a Cataloniei în octombrie 2017, Carles Puigdemont a părăsit Spania pentru a scăpa de urmărirea judiciară, actualmente trăind în exil în Belgia.
Curtea Supremă a Spaniei a pronunţat luni condamnări între nouă şi 13 ani de închisoare în dosarul rebeliunii din Catalonia din 2017. Nouă lideri ai separatiştilor catalani au fost condamnaţi la închisoare pentru încercarea de a declara independenţa provinciei lor, în legătură cu referendumul din Catalonia, interzis de guvernul de la Madrid.
Cea mai grea pedeapsă (13 ani de detenţie) a primit-o fostul vicelider al guvernului Cataloniei, Oriol Junqueras. Toţi inculpaţii au fost achitaţi pentru cea mai gravă acuzaţie, cea de rebeliune.
Spania continuă să-l vâneze pe Carles Puigdemont - Belgia a primit un al treilea mandat european de arestare
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

356
Mesaj direct către Washington - Noile teste cu rachete supervizate de Kim Jong Un
356

19
Alegeri legislative parţiale în Canada - Mark Carney a obţinut o majoritate parlamentară absolută
19

1.618
Sfârșitul erei lui Viktor Orban, dar nu și al 'Orbanismului': de ce Peter Magyar nu va fi 'marioneta' Bruxelles-ului
1.618

1.537
Val de critici la adresa imaginii generate cu AI cu Donald Trump în ipostaza lui Iisus. Mai multe persoane publice și religioase au reacționat
1.537

3.359
Israelul își înstrăinează treptat Europa - Decizie drastică luată de guvernul de la Roma/ Relații tesionate și cu Spania și Franța
3.359

47
Parisul cere includerea Libanului în armistițiu și critică atacurile israeliene: „Distrugerea Libanului, atacarea statului libanez, nu slăbește Hezbollah, dimpotrivă, îl întărește”
47

3.237
Alertă globală: blocada din Strâmtoarea Ormuz poate declanșa o catastrofă agroalimentară
3.237

4.244
Zelenski anunță o premieră în istoria războiului: O unitate complet robotizată a cucerit o poziție și a luat prizonieri
4.244

10.351
SURSE - 'Blitzkrieg PSD' în Parlament, vehiculat de liberali
10.351

2.154
Noul test electoral al Europei - Bulgaria se străduieşte să respingă amestecurile externe
2.154

176
Cernobîl, la un pas de o nouă catastrofă: scutul de protecție s-ar putea prăbuși oricând
176

1.395
Doi români au fost arestaţi pentru uciderea unui italian cu pumnii și picioarele
1.395

2.348
Situație extrem de periculoasă la Cernobîl - Risc de scurgeri radioactive în cazul prăbușirii sarcofagului
2.348
















Comentează