Naţionalele de fotbal ale Spaniei şi Portugaliei au remizat, 0-0, într-un amical disputat vineri seara la Madrid, pe Metropolitano, cu o săptămână înainte de EURO 2020 (11 iunie - 11 iulie), conform agerpres.
În ciuda rezultatului nul, naţionala Spaniei a arătat ca o echipă solidă şi agresivă în special după fazele de atac iniţiate de tandemul Sergio Busquets - Thiago Alcantara, în timp ce campioana europeană en-titre a părut total lipsită de idei. De asemenea, defensiva Roja şi-a făcut treaba cu precizie blocând acţiunile atacanţilor Cristiano Ronaldo şi Joao Felix.
De altfel, Ronaldo a fost destul de nervos pe parcursul meciului, gesticulând de multe ori sau strigând la selecţionerul Fernando Santos.
Elevii selecţionerului Luis Enrique îşi vor face debutul oficial la EURO 2020 pe 14 iunie, la Sevilla, unde va întâlni echipa Suediei, în cadrul Grupei E a competiţiei, din care mai fac parte formaţiile Poloniei şi Slovaciei, care se vor înfrunta în aceaşi zi, la Sankt Petersburg (Rusia).
Portugalia, care face parte din Grupa F la EURO 2020, va juca primul meci cu Ungaria (15 iunie, pe stadionul Ferenc Puskas din Budapesta), iar apoi va înfrunta Germania (19 iunie, Allianz Arena din Munchen) şi Franţa (23 iunie, Budapesta).
Rezultate din alte meciuri amicale disputate vineri seara în Europa:
Finlanda - Estonia 0 - 1 (Rauno Sappinen, '59 penalty)
Malta - Kosovo 1 - 2 (Schaun Dimech '45+1 / Milot Rashica '19, '84)
Macedonia de Nord - Kazahstan 4 - 0 (Ezgjan Alioski '35 penalty, Ivan Trichkovsky '57, Milan Ristovski '74, Darko Churlinov '76)
Ungaria - Cipru 1 - 0 (Andras Schaefer '36)
Insulele Feroe - Islanda 0 - 1 (Mikael Anderson '70)
Slovenia - Gibraltar 6 - 0 (Andraz Sporar '11, '34, Josip Ilicic '17, '57, Jan Mlakar '38, Jon Stankovic '61).
Spania şi Portugalia au remizat într-un meci de pregătire pentru EURO 2020 la Madrid
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

12
Jannik Sinner a câştigat turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo
12

44
Victorie pentru Sorana Cîrstea: campioană la dublu la Linz
44

19
Mircea Lucescu, omagiat de Paşte: Oamenii au aprins lumânări la mormântul său
19

73
Donald Trump vrea spectacol la Casa Albă: Luptă grea confirmată pentru UFC Freedom 250
73

39
Tahirys Dos Santos revine pe teren după incendiul din Elveția
39

30
Victorie pentru Yemaneberhan Crippa la maratonul de la Paris
30

66
Marie-Louise Eta, prima femeie antrenor în prima ligă germană
66

44
Guvernul Republica Democrată Congo va plăti amenzile jucătorilor întârziați la cluburi
44

124
Billie Jean King Cup: România se menţine în Grupa 1, Zona Europa/Africa
124

72
Serie A: Juventus Torino a învins, sâmbătă seară, în deplasare, echipa Atalanta
72

70
La Liga: FC Sevilla a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, echipa Atletico Madrid
70

141
Bayern, record istoric de goluri în Bundesliga înaintea vizitei lui Real Madrid
141

75
Barrcelona a învins pe Espanol Barcelona, într-un meci din etapa a 31-a a campionatului Spaniei
75
















Comentează