Socialistul Pedro Sanchez, învingător la alegerile parlamentare desfăşurate în noiembrie în Spania, a fost desemnat oficial miercuri de regele Felipe al VI-lea să formeze un nou guvern, chiar dacă nu dispune încă de sprijin suficient pentru a fi învestit de deputaţi, relatează AFP preluat de agerpres.
"Este un mandat pe care mi-l asum cu onoare, cu responsabilitate", a declarat Pedro Sanchez în faţa presei la finalul a două zile de consultări între rege şi liderii partidelor reprezentate în Camera Deputaţilor.
"Spaniolii s-au săturat de confruntări şi lupte" politice, "Spania are nevoie de o perioadă de stabilitate", a adăugat el, în timp ce a patra economie din zona euro se confruntă din 2015 cu o instabilitate cronică şi a cunoscut patru alegeri legislative în patru ani.
Pedro Sanchez, ajuns la putere în iunie 2018, a ieşit învingător dar slăbit din scrutinul de la 10 noiembrie care a fost marcat de ascensiunea partidului de extremă dreapta Vox, devenit a treia forţă politică a ţării.
Socialistul câştigase deja scrutinul precedent de la 28 aprilie, dar a eşuat să obţină un nou mandat de prim-ministru mai ales din cauza incapacităţii sale de a ajunge la o înţelegere cu stânga radicală din Podemos.
De această dată, socialiştii din PSOE au ajuns să încheie un acord cu Podemos imediat după votul din noiembrie în vederea formări unui guvern de coaliţie.
Cele două formaţiuni sunt însă departe de a deţine majoritatea în Camera Deputaţilor, necesară învestirii lui Pedro Sanchez ca şef al guvernului, şi au nevoie de sprijinul altor partide, printre care ERC al separatiştilor catalani.
PSOE şi ERC negociază de mai multe săptămâni, dar fără succes până în prezent. ERC reclamă negocieri cu Madridul pe tema crizei din Catalonia în cadrul cărora să fie abordată problema unui referendum de autodeterminare, ceea ce guvernul central refuză categoric.
Pedro Sanchez, care iniţial spera să fie învestit înainte de sfârşitul anului, nu a avansat miercuri nicio dată pentru votul din Camera Deputaţilor.
Şi nici nu a dorit să ofere mai multe detalii despre negocierile cu ERC. "Acestea trebuie să fie suficient de discrete pentru a putea ajunge la un acord", a spus el.
Spania: Socialistul Pedro Sanchez însărcinat cu formarea noului guvern
București
10°C
Articole Similare

27
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
27

498
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
498

22
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
22

2.197
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
2.197

1.211
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.211

1.116
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.116

2.618
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.618

925
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
925

1.397
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.397

2.045
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
2.045

3.863
Donald Tusk reacționează la decizia care obligă Polonia și România să plătească Pfizer pentru vaccinurile COVID: 'Nu este o glumă de 1 aprilie'
3.863

45
Franța: China ar trebui să se implice mai mult în redeschiderea Strâmtorii Ormuz
45

2.579
Trump face istorie: Este primul președinte în funcție prezent la o pledoarie la Curtea Supremă. Cere limitarea dreptului la cetățenie prin naștere
2.579
















Comentează