Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Spania va cheltui 47 de miliarde de euro pentru combaterea schimbărilor climatice în următorii 10 ani

incalzirea globala

Guvernul socialist spaniol a anunţat un plan de investiţii publice în valoare de 47 de miliarde de euro pentru combaterea schimbărilor climatice în următorii 10 ani, care va fi finanţat parţial prin emiterea de obligaţiuni verzi, transmite Reuters preluată de new.ro

Propunerea care are obiectivul ca Spania să nu mai emită carbon până în 2050 este o declaraţie de intenţie a guvernului care va trece prin alegeri generale anticipate pe 28 aprilie.

Premierul Pedro Sanchez a declarat că planul va fi finanţat parţial prin fonduri europene, dar nu a oferit detalii.

Proiectul include un plan de compensare a pierderii de locuri de muncă în industriile poluante.

”Nu propunem ceva fantezist. Este necesar şi, mai mult decât atât, posibil”, a adăugat Sanchez.

Pe lângă un proiect de lege, pachetul include un plan de combatere a schimbărilor climatice, care urmează să fie aprobat la o şedinţă de guvern din 22 februarie şi trimis spre aprobare şi Uniunii Europene.

Planul va putea fi probabil trimis la Bruxelles, dar alegerile anticipate din luna aprilie fac improbabil ca proiectul de lege să fie aprobat în mandatul actualului guvern.

Executivul va stabili un calendar de licitaţii pentru capacităţi de producţie, pentru a îndeplini obiectivul ca până în 2030 sursele de energie regenerabilă să asigure 74% din electricitatea din Spania şi 100% până în 2050.

Comisarul pentru climă Miguel Arias Canete a cerut statelor europene să reducă emisiile de gaze cu efect de seră la nivelul zero până în 2050.

Pe ansamblu, planul Spaniei ar trebui să genereze investiţii în valoare de 200 de miliarde de euro, potrivit guvernului, şi să reducă dependenţa de importurile de energie de la 74% la 59%, în următorii zece ani.

Acest lucru ar trebui să ajute statul să reducă cheltuielile pentru carburanţii fosili cu 75,4 miliarde de euro, în următorii 10 ani.

Partidul Socialist conduce în sondajele de opinie, dar nu va obţune majoritatea din cele 350 de locuri ale Parlamentului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.