Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Spania va fi destinația finală a refugiaților respinși de Italia și Malta

Agerpres
vapor refugiati

Cei 629 de migranţi salvaţi în Marea Mediteraneană de nava Aquarius şi blocaţi în larg în urma unei dispute cu Italia şi Malta vor fi în final debarcaţi în Spania, care a propus să-i primească, a anunţat marţi ONG-ul SOS Mediterana, informează AFP, preia Agerpres.

Vezi și: Consiliul executiv al Corsicii se oferă să primească refugiații respinși de Italia și Malta

"Produse de primă necesitate vor fi livrate în scurt timp către Aquarius de o navă italiană", a anunţat ONG-ul pe contul său de Twitter. Centrul de comandament al echipelor de salvare de la Roma "planifică să-i transbordeze mai târziu pe (migranţii) salvaţi pe nave italiene, după care vom lua împreună direcţia spre Valencia" (Spania), a adăugat organizaţia non-guvernamentală.

Această decizie ar putea pune capăt disputei izbucnite la sfârşitul săptămânii trecute cu Italia şi Malta, care au refuzat să lase să acosteze nava ce aparţine SOS Mediterana.

Nava Aquarius, care în mod normal poate salva 500 de migranţi, brăzdează de trei ani largul coastelor Libiei, debarcându-i în Italia pe migranţii pe care îi salvează de la înec. Însă la sfârşitul săptămânii trecute, noul ministru de interne al Italiei, liderul partidului Liga (extrema dreaptă) Matteo Salvini, la putere chiar de la începutul crizei din Mediterana, a refuzat acostarea navei.

Spania a propus luni să primească nava, însă liderii ONG-ului SOS Mediterana estimau că nu sunt reunite condiţiile pentru a pleca tocmai spre Spania. Malta a alimentat în noaptea de luni spre marţi nava cu alimente.

Lideri locali corsicani au propus la rândul lor, marţi dimineaţa, să primească nava într-un port al insulei franceze, dacă aceasta nu se va putea duce în Spania.

Italia, unde au acostat, începând cu 2013, circa 700.000 de migranţi, a acuzat în mod regulat Europa că a închis ochii şi a lăsat-o singură în faţa crizei migraţiei.

Salvini a făcut, înainte de legislative, campanie pe tema închiderii frontierei în faţa migranţilor şi a atenţionat că, odată ajuns la putere, va face totul ca să împiedice aceste debarcări, mai ales dacă acestea sunt făcute de ONG-uri care patrulează în Marea Mediteraneană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.