Tenismanul spaniol Fernando Verdasco a acceptat o suspendare de două luni pentru o încălcare involuntară a reglementărilor antidoping, pentru că a uitat să-şi reînnoiască permisul pentru a consuma o substanţă interzisă, metilfenidat, care i-a fost prescrisă pentru tratarea tulburării de hiperactivitate cu deficit de atenţie (ADHD), informează EFE, potrivit Agerpres.
După cum a raportat miercuri Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA), substanţa a apărut în urina lui Verdasco în urma unui control la care spaniolul a fost supus în luna februarie, la turneul ATP Challenger de la Rio de Janeiro (Brazilia).
"Jucătorul a recunoscut încălcarea regulilor antidoping şi a explicat că a fost diagnosticat cu ADHD şi că a folosit în mod legitim metilfenidat, ca medicament prescris pentru tratarea afecţiunii, în conformitate cu Excepţia de utilizare terapeutică (AUT)", a precizat agenţia.
Dar Verdasco, în vârstă de 38 de ani, a uitat să reînnoiască AUT când a expirat. De altfel, de atunci Agenţia Mondială Antidoping şi ITIA l-au reînnoit fără obiecţii, după ce au făcut verificările necesare.
ITIA "acceptă că jucătorul nu a avut nicio intenţie de a trişa, că infracţiunea sa a fost involuntară şi neintenţionată şi că nu are nicio vină sau neglijenţă semnificativă" în acest caz, a precizat organismul însărcinat cu integritatea tenisului.
În aceste condiţii, sancţiunea care ar fi aplicabilă pentru consumul de substanţe dopante se reduce de la doi ani la două luni.
Perioada de ineligibilitate a început la data suspendării provizorii voluntare a jucătorului şi se va încheia pe 8 ianuarie 2023.
Metilfenidatul este un psihostimulant aprobat pentru tratamentul tulburării de hiperactivitate cu deficit de atenţie.
Spaniolul Fernando Verdasco, suspendat două luni pentru încălcarea involuntară a regulamentului antidoping
București
9°C
Articole Similare

172
Cerere total neașteptată. Ne-au amenințat cu represalii, dar vor să joace cu noi. Iran a propus un meci amical cu România
172

60
România pierde cu Slovacia, scor 0-2, în meci amical
60

17
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
17

43
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
43

27
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
27

31
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
31

24
România U21 învinge San Marino U21 cu 3-0 în preliminariile Euro 2027
24

22
Neymar vorbește despre oboseala psihică înainte de Cupa Mondială
22

41
Bernadette Szocs debutează cu victorie la Cupa Mondială Macao 2026
41

49
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
49

9
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
9

20
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
20

62
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
62
















Comentează