Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Specialiştii Administraţiei Naţionale Apele Române monitorizează permanent cursurile de apă

ANAR
Apele Romane

Specialiştii Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR) monitorizează permanent cursurile de apă, ca urmare a precipitaţiilor abundente înregistrate în ultimele 24 de ore, se arată într-un comunicat al instituţiei, potrivit Agerpres.

Conform informaţiilor centralizate, până în prezent, în bazinul hidrografic Crişuri, s-au înregistrat următoarele depăşiri de cote: în localitatea Pietroasa, judeţul Bihor, pe Valea Galbenă cota de atenţie era depăşită cu 35 de cm, pe Valea Boga se atingea cota de atenţie, iar pe Crişul Pietros era depăşită cota de inundaţii cu 10 cm. În judeţul Bihor s-au mai înregistrat depăşiri ale cotelor de atenţie pe valea Iad şi pe valea Fîntîna Galbenă.

De asemenea, în bazinul hidrografic Someş - Tisa s-au înregistrat depăşiri ale cotelor de atenţie pe mai multe cursuri de apă din judeţele Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Cluj.

"În cursul zilei de ieri, 3 februarie 2020, a fost necesară intervenţia pentru distrugerea zăporului format pe râul Rebra, din judeţul Bistriţa-Năsăud. În prima fază, specialiştii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Bistriţa-Năsăud au intervenit cu un utilaj terasier pentru crearea unor canale de scurgere a apei, apoi specialiştii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au acţionat pirotehnic cu materiale explozive în mod controlat. Acest zăpor, lung de jumătate de kilometru, s-a format la mijlocul lunii ianuarie şi a fost monitorizat permanent de către SGA Bistriţa-Năsăud, ISU şi Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Rebra", precizează ANAR.

Citește și: CIRC DIPLOMATIC! Ambasada României din Londra e ACUZATĂ că nu și-a plătit chiria: datoriile se ridică la 75.000 de lire sterline

Potrivit sursei citate, în cursul nopţii de luni spre marţi, la acumularea Lighet, situată lângă oraşul Târgu Lăpuş, nivelul apei a crescut, intrând în funcţiune descărcătorul de ape mari. Astfel, din cauza cantităţilor de precipitaţii căzute şi a cedării cantităţii de apă din stratul de zăpadă s-au activat scurgerile apelor de la mina Băiuţ, iar calitatea apei râului Lăpuş nu a fost afectată.

"În momentul actual, ca urmare a propagării undei de viitură, se mai înregistrează depăşirea cotei de atenţie pe râul Lăpuş, la staţia hidrometrică Lăpuşel. În aval de localitatea Cătălina, apele s-au deversat în zona dig - mal, ajungând în perimetrul unor construcţii pe piloni. Pe Valea Beliş, pe raza localităţii Poiana Horea din judeţul Cluj s-au înregistrat deversări ale apelor din cauza formării unor zăpoare în albie. În urma evaluării în teren a situaţiei de către specialiştii SGA Cluj şi ai ISU Cluj s-a constatat că nu este necesară intervenţia pentru distrugerea formaţiunilor de gheaţă, deoarece barajul format de zăpoare a cedat, iar masa de gheaţă s-a scurs în lacul Beliş-Fântânele", arată datele Administraţiei.

De altfel, specialiştii Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa (ABA) monitorizează permanent cursurile de apă, din cele cinci judeţe arondate (Cluj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Satu Mare şi Sălaj) şi pot acţiona, în funcţie de evoluţia evenimentelor.

Pe fondul fenomenelor hidrologice prognozate, "Apele Române" solicită populaţiei să nu traverseze cursurile de apă şi să nu desfăşoare activităţi în zonele adiacente albiilor acestora, în perioadele în care sunt emise coduri meteorologice şi hidrologice şi să semnaleze eventualele blocaje de gheţuri.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare Cod portocaliu de inundaţii, valabilă până miercuri la ora 12:00, pe râuri din patru judeţe, precum şi un Cod galben de fenomene hidrologice importante ce vizează alte 17 cursuri de apă, şi care va fi în vigoare tot până miercuri, dar la ora 00:00.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.