Specialiștii trag un semnal de alarmă: La ce boli ne expunem dacă purtăm verigheta pe timpul nopții

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 26-02-2025 00:00

Actualizat: 26-02-2025 02:00

Article thumbnail

Sursă foto: Profimedia Images

Verigheta este un simbol al iubirii și al uniunii eterne, iar mulți oameni aleg să nu o scoată niciodată de pe deget. Totuși, specialiștii atrag atenția că purtarea acestei bijuterii în timpul somnului poate avea efecte negative atât asupra pielii, cât și asupra inelului în sine.

Neil Dutta, expert în bijuterii de la Angelic Diamonds, explică faptul că verigheta poate favoriza apariția reacțiilor alergice, infecțiilor bacteriene și iritațiilor dacă este purtată în timpul somnului. Motivul? Inelul creează un mediu umed și cald, perfect pentru acumularea bacteriilor și a ciupercilor.

"Purtarea continuă a inelului, mai ales în timpul somnului, creează un mediu propice pentru probleme ale pielii. Inelul acționează ca o barieră, reținând umiditatea, celulele moarte ale pielii și bacteriile.”, explică Neil Dutta.

În plus, cei cu piele sensibilă sau alergii la metale sunt mai predispuși la dermatită de contact, care poate provoca roșeață, inflamație și mâncărime.

Pe lângă problemele dermatologice, purtarea verighetei în somn poate duce și la deformarea acesteia. În timpul somnului, inelul este supus unei presiuni constante, iar acest lucru poate afecta forma sa inițială și poate slăbi montura pietrelor prețioase.

"Purtarea inelului în pat echivalează cu supunerea lui unui veritabil test de rezistență. Acest stres inutil asupra monturii poate slăbi structura care ține piatra centrală. Prin îndepărtarea inelului înainte de culcare, nu doar că îi protejați structura, ci și preveniți reparații costisitoare”, avertizează expertul.

Ce recomandă specialiștii?

Pentru a preveni iritațiile pielii și deteriorarea verighetei, specialiștii recomandă scoaterea inelului înainte de culcare. Astfel, pielea va putea respira, umiditatea de pe deget va fi redusă, iar bijuteria va avea o durată de viață mai lungă.

Chiar dacă verigheta are o simbolistică importantă, este bine să ții cont de aceste sfaturi pentru a-ți proteja atât sănătatea, cât și bijuteria.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri