Opera Naţională Română din Timişoara (ONRT) sărbătoreşte, luni seara, împlinirea celor 80 de ani de la înfiinţare, de la ora 19:00 fiind programat un spectacol de referinţă al repertoriului liric universal - "Tosca" de Giacomo Puccini, avându-l la pupitrul dirijoral pe invitatul Guido Mancusi, potrivit Agerpres.
Din distribuţie fac parte: Lăcrimioara Cristescu (în rolul Tosca), Bogdan Zahariea (Mario Cavaradossi), George Proca (Scarpia), Octavian Vlaicu (Angelotti), Gelu Dobrea (Sacristanul), Cristian Bălăşescu (Spoletta), Alexandru Ticula (Sciaronne), Iulian Iosip (Temnicerul), Diana Chirilă (Păstorul). Îşi dau concursul Corul şi orchestra Operei Naţionale Române din Timişoara.
Cei 80 de ani au însemnat, pentru ONRT, pagini de tradiţie, pasiune şi excelenţă artistică.
Timişoara a fost de secole o cetate a iubitorilor de muzică, oraşul având încă din secolul XVIII o viaţă lirică înnobilată de premiere mondiale de operetă, precum "Medeea şi Jason" de Peter Vinter (1789), în 1792 opera "Răpirea din Serai" de W. A. Mozart, după premiera de la Viena (1782). În 1796 aici s-a jucat "cu casa închisă" premiera operei mozartiene "Flautul fermecat".
George Enescu poposea deseori în "Mica Vienă", iar dintre marii compozitori ai Occidentului primul care a venit la Timişoara a fost Franz Liszt, urmat în 1847 de Johannes Brahms şi Johann Strauss fiul, care ajunge aici în acelaşi an. Era primul concert pe care tânărul Strauss îl susţinea în afara Vienei, fiind declarat "regele valsului" de către public, după cum relata, pentru AGERPRES, muzicologul Luciana Ianculescu.
Acestea erau însă ''răsfăţuri'' muzicale ocazionale, lipsind o instituţie care să ofere publicului meloman autohton un program regulat cu spectacole lirice.
Publicul timişorean cerea o astfel de instituţie, Opera, care a deschis prima stagiune, din 1947, cu spectacolul verdian "Aida", pe 27 aprilie, după ce, cu un an înainte, pe 30 martie 1946, lua fiinţă Opera timişoreană. La spectacolul inaugural cu "Aida", atât de numeros a fost publicul, încât s-au montat megafoane în piaţa arhiplină şi mii oamenii au stat pe loc patru ore să asculte opera.
Înfiinţarea ONRT a împlinit o necesitate a publicului de atunci, care avea o anumită educaţie. Exista o tradiţie de operă în Timişoara din a doua jumătate a secolului XIX, dar acea tradiţie a avut un caracter mai neritmic. Caracterul permanent a apărut din momentul când Opera din Cluj s-a refugiat la Timişoara, în urma Tratatului de la Viena (1940-1945). După 1945, o parte dintre artişti s-a întors la Cluj, dar o parte au rămas la Timişoara, punând bazele viitoarei Opere bănăţene.
Înainte de a fi forţat la exil, Regele Mihai I a semnat Decretul regal de ctitorire a instituţiei Operei şi a învestit-o pe Aca de Barbu cu misiunea dificilă de a fi prima directoare a acestei instituţii.
Cele mai rodnice perioade ale ONRT au fost cele ale directorilor Nicolae Boboc, o adevărată "epocă a lui Pericle" a acestei instituţii, urmat de Ion Iancu şi Corneliu Murgu. În perioada 2019 - februarie 2026, conducerea instituţiei a fost asigurată de baritonul Cristian Rudic.
În ciuda Cortinei de fier, Nicolae Boboc a reuşit să extindă repertoriul la un număr de titluri şi la o anumită calitate, un foarte vast repertoriu de balet, operetă şi operă, de la "Boris Godunov" (Modest Mussorgski) la repertoriul rusesc cum a fost Ceaikovski, "Dama de Pică", "Evgheni Oneghin"; s-a jucat un repertoriu foarte mare pe scena lirică timişoreană, care deşi este mai mică şi mai puţin ofertantă pentru mari spectacole, cu distribuţii impresionante, au existat "Lacul lebedelor", marile balete, creaţia românească foarte bine subliniată şi astăzi, potrivit unei declaraţii, pentru AGERPRES, a baritonului Cristian Rudic.
După 1989, maestrul Ion Iancu a venit la direcţiunea Operei; care a început un drum greu, pe care l-a continuat cel care era o instituţie el însuşi, maestrul Corneliu Murgu, a cărui strălucire a fost o adevărată renaştere, ca pasărea Phoenix din propria-i cenuşă.
Comentează