Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Spectacolul 'Asta la revista!', în premieră, sâmbătă, la Teatrul 'Constantin Tănase'

teatrulalba.ro
teatru sala alba

Teatrul de Revistă "Constantin Tănase" prezintă, sâmbătă, de la ora 19,00, premiera spectacolului "Asta la revista!", în regia lui Cezar Ghioca.

Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Liliana Mocanu, Cristian Simion şi Nae Alexandru, Oana Ghioca şi solista Alexandra Penciu, iar invitaţi speciali vor fi Ovi (Jacobsen) şi Julie Mayaya, alături de baletul şi orchestra Teatrului de Revistă, potrivit Agerpres.

"Este o bucurie lucrul la un astfel de spectacol cu actorii excelenţi care fac dovada triplei specializări specifice Teatrului de Revistă! Toţi cântă, dansează, distrează şi emoţionează prin măiestria redării cuvintelor la cel mai înalt standard de calitate. Chiar dacă rezultatul pare uşor, ca o spumă revigorantă, acesta ascunde un efort comparabil cu pregătirile pentru Olimpiadă. Sigur vom avea şi învingători - nu atât creatorii şi interpreţii, cât publicul spectator", a spus regizorul Cezar Ghioca, conform unui comunicat de presă al teatrului.

"Asta la revista!" este un spectacol cu scenete, cuplete, monologuri de ultimă oră şi muzică de cea mai bună calitate - live, precizează organizatorii.

"Acest spectacol este o continuare a colaborării mele cu regizorul Cezar Ghioca, cel care şi-a dorit ca, după ce am lucrat împreună în cadrul emisiunii 'Duelul Pianelor' de la TVR, unde el a fost regizor, iar eu, alături de Paula Seling şi Adrian Enache, co-prezentator, dar şi director muzical, să creăm un concept adaptat scenei de Teatru de Revistă. Am invitat-o ca partener de scenă pe câştigătoarea 'Vocii României', Julie Mayaya. Este prima noastră colaborare şi sunt extrem de încântat de profesionalismul şi calităţile ei vocale. Vom interpreta multe piese originale compuse de mine, unele dintre ele fiind cele cu care am reprezentat România în cadrul concursului Eurovision, şi vom face o super echipă, alături de ceilalţi actori din distribuţie!", a declarat OVI (Jacobsen).

Spectacolul "Asta la revista!" va fi prezentat în avanpremieră vineri, de la ora 19,00, iar următoarele reprezentaţii vor avea loc pe 5 şi 10 iunie.

Biletele au fost puse în vânzare atât online, pe www.teatrultanase.ro, cât şi la casa de bilete a teatrului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.