Spectacolul "...Escu", de Tudor Muşatescu, regizat de Alexandru Grecu şi Cristian Şofron, o coproducţie a Teatrului "Stela Popescu" din Bucureşti şi a Teatrului Naţional "Satiricus Ion Luca Caragiale" din Chişinău, deschide miercuri, de la ora 18:30, cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru "Toma Caragiu".
Festivalul, care va avea loc în perioada 5 - 9 noiembrie, are ca temă "Căutare" - o meditaţie asupra sinelui şi a celuilalt, o explorare a sensurilor profunde care ne definesc umanitatea şi un îndemn la regăsirea autenticităţii într-o lume aflată într-o perpetuă transformare.
"Cred că a fost o căutare generală. Căutam ceva. Cauţi surse, cauţi resurse, cauţi să-ţi îndeplineşti un vis, cauţi să-ţi faci treaba până la capăt, căutăm ceva sub o formă sau alta, şi ferice de cel ce găseşte ceea ce caută", a declarat, pentru AGERPRES, Mihaela Rus, managerul Teatrului "Toma Caragiu" din Ploieşti.
La ediţia din acest an a festivalului vor putea fi urmărite producţii ce prilejuiesc întâlnirea cu creaţiile unor cunoscuţi artişti, regizori, actori şi scenografi: spectacole realizate la Bucureşti - Teatrul Act şi Teatrul "Stela Popescu", Râmnicu Vâlcea - Teatrul "Anton Pann", Buzău - Teatrul "George Ciprian" şi, bineînţeles, producţii ale teatrului gazdă - Teatrul "Toma Caragiu".
În program se regăsesc, în premieră, şi două spectacole lectură, pe texte semnate de doi dintre actorii teatrului, Andrei Radu şi Cosmin Teodor Pană, prezentate de colegii lor de scenă, a amintit managerul teatrului.
"Deşi nu sunt cele mai bune condiţii, Festivalul de Teatru "Toma Caragiu" se întoarce acolo unde îi este locul, la început de lună noiembrie. (...) Avem, ca noutate, spectacole lectură pe care le-am introdus în programul festivalului, pentru că e felul nostru de a încuraja tinerii dramaturgi. Avem la Ploieşti actori care şi-au descoperit această vocaţie şi studiază acest lucru, de a deveni dramaturgi, şi atunci, pe lângă faptul că sunt valoroşi încă de acum, trebuie să le acordăm importanţa şi atenţia cuvenită. Avem în programul festivalului două spectacole lectură, unul pe textul lui Andrei Radu - "Omul care visa cu ochii deschişi", şi celălalt pe textul lui Cosmin Pană - "Septembrie", spectacole lectură cu actori ai Teatrului "Toma Caragiu'", a spus Mihaela Rus.
Un alt punct de atracţie va fi seria de performance-uri stradale, prezentate de companii din Egipt, Spania şi România, pe parcursul întregului weekend.
Publicul ploieştean va avea ocazia să urmărească "Tannoura Dance", un dans popular tradiţional inspirat din practica sufită a meditaţiei prin mişcare. Dansatorul, cunoscut cu numele de derviş, se roteşte într-o stare de contemplaţie profundă, simbolizând căutarea echilibrului interior şi a legăturii cu divinul. Cuvântul tannoura înseamnă "fustă" în limba arabă. Este parte din costumul specific al dansatorului, o piesă amplă, colorată, care prinde viaţă prin mişcările hipnotice ale rotirii. Fiecare strat al fustei are o semnificaţie simbolică, reprezentând elementele lumii şi etapele călătoriei spirituale.
Spectacolul "Kalimba Batucada", prezentat de artişti din Spania, este o explozie de energie, culoare şi pasiune. Inspirat din tradiţia vibrantă a percuţiilor braziliene, Batucada este un stil muzical plin de forţă şi dinamism, născut pe străzile carnavalurilor din Rio de Janeiro.
Compania Teatrul pe Roţi va participa cu păpuşi gigant, muzică live, jocuri, elemente de circ şi personaje fantastice pe picioroange.
Printre spectacolele care vor putea fi urmărite în cele cinci zile de festival se numără: - "Despre tandreţe" de Matei Vişniec, regia Vlad Trifaş, producţie a Teatrului "George Ciprian" din Buzău - 6 noiembrie; - "Don Quijote" de James Fenton, după romanul lui Miguel de Cervantes, spectacol regizat de Alexandru Dabija, la Teatrul ACT din Bucureşti - 7 noiembrie; - "Dragoste", după povestiri de A. P. Cehov, regia Andrei şi Andreea Grosu, o coproducţie a Teatrului "Anton Pann" Râmnicu Vâlcea şi unteatru Bucureşti - 8 noiembrie.
Reprezentaţiile vor avea loc în sala Teatrului "Toma Caragiu", la Teatrul de Animaţie Imaginario, precum şi în zona pietonală din proximitate.
În ultima seară a festivalului, teatrul gazdă va oferi premiera spectacolului "Gaiţele" de Alexandru Kiriţescu, în regia lui Cristi Juncu, de la ora 18:30, iar de la ora 21:30, în zona pietonală a Teatrului "Toma Caragiu", publicul va putea urmări un foc de artificii.






























Comentează