Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Spectacolul 'Fetele Pelican' va fi prezentat, în premieră, la Teatrul Nottara

teatrul nottara

Spectacolul "Fetele Pelican" va fi prezentat, în premieră, pe 6 octombrie, de la ora 19,00, la Sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara.

Potrivit unui comunicat al instituţiei teatrale transmis joi AGERPRES, spectacolul, regizat de Horia Suru, pe un text al The Wardrobe Ensemble, îi are în distribuţie pe Crenguţa Hariton, Isabela Neamţu, Sorina Ştefănescu, Alexandra Murăruş/Daria Pentelie, Victoria Cociaş, Alexandru Mike Gheorghiu, Şerban Gomoi/Rareş Andrici, Anda Caropol/Anca Bejenaru, Mihaela Subţirică, Răzvan Bănică, potrivit Agerpres.

Scenografia este realizată de Doina Levintza, coregrafia îi aparţine lui Sophie Duncan, artistă care a colaborat cu Cirque du Soleil şi The Old Vic, muzica originală este semnată de Petre Ancuţa, iar make-up design-ul este creat de Alexandru Abagiu.

Iubire, probleme de cuplu, infertilitate, feminism, trădări în amor, goana după moştenire, redefinirea artei în secolul XXI şi, mai ales, ipocrizia care se ascunde în relaţiile de familie se regăsesc în Fetele Pelican. O poveste despre o familie modernă. O poveste în care lucrurile serioase sunt discutate cu un umor nebun, la un pahar de prosecco, potrivit descrierii spectacolului.

"Întotdeauna facem teatru despre prezent. E foarte important să ştim că vorbim azi, aici, despre asta. Când pleacă din spectacol, personajele se duc în societatea în care trăim noi, cu schimbările ei, care îţi cere să fii într-un fel anume angajat la rigorile ei. Dacă lumea se mişcă repede trebuie să te mişti în ritm cu ea. Unul dintre membrii The Wardrobe Ensemble răspundea la un moment dat la întrebarea: 'Pentru cine facem noi spectacole?' Şi răspunsul ar fi simplu: suntem europeni, suntem din clasa de mijloc, avem în familii cam aceeaşi plajă de vârste. Prin urmare, suntem o familie...", a mărturisit regizorul Horia Suru, citat în comunicat.

Biletele la reprezentaţia oficială pot fi cumpărate online pe www.nottara.ro sau de la agenţia teatrului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.