Spectacolul "Monster", reinterpretare actuală a textului semnat de dramaturgul britanic Duncan Macmillan, în regia lui Nicolae Constantin Tănase, va avea premiera pe 15 şi 16 octombrie, de la orele 16:00 şi, respectiv, 19:30, la Sala Mică a Teatrului Metropolis.
Potrivit unui comunicat al iniţiatorilor proiectului, Vanner Collective, transmis, marţi, AGERPRES, "Monster" este o explorare sinceră a relaţiilor tensionate dintre adolescenţi şi adulţi, a vulnerabilităţilor ascunse sub eticheta de "bully" şi a modului în care societatea decide cine e "monstrul".
"Povestea urmăreşte patru destine care se întâlnesc şi care încearcă să-şi clădească un viitor - fiecare în felul său - pe nişte temelii umbrite de un trecut dureros. Lipsa comunicării reale, căutarea disperată a propriei identităţi în contextul social şi inabilitatea de a empatiza contribuie la perpetuarea acestui blocaj, făcându-l ciclic", afirmă regizorul Nicolae Constantin Tănase, citat în comunicat.
Actul de naştere a spectacolului este rezultatul unei cercetări şi co-creări interdisciplinare, unde artiştii au colaborat cu specialişti în sănătate mintală şi educaţie emoţională pentru a construi un format teatral interactiv. S-au analizat cazuri reale de bullying, s-au conturat profiluri psihologice ale personajelor şi s-a pregătit un format de reflecţie participativă, adaptată publicului tânăr, menţionează realizatorii.
Distribuţia spectacolului este formată din Mihaela Rădescu, Liviu Romanescu şi Denisa Nicolae (care semnează şi traducerea textului), cărora li se adaugă Cosmin Bălan - actor adolescent, selectat prin casting deschis, pentru o implicare reală a tinerilor în procesul artistic. Regizorul Nicolae Constantin Tănase reuşeşte, alături de actori, de Corina Boboc (creatoarea costumelor) şi de Alexandros Raptis (lighting design), "să descrie perfect impasul emoţional în care a ajuns societatea noastră".
Accesul este liber, pe bază de rezervare.
Comentează