Spectacolul muzical "Meciul de handbal", regia Gabriel Sandu - premieră la Teatrul Metropolis

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 10-12-2025 09:51

Article thumbnail

Sursă foto: iStock

Spectacolul muzical "Meciul de handbal", în regia lui Gabriel Sandu, va avea premiera pe 19, 20 şi 21 decembrie, de la ora 19:00, la Teatrul Metropolis din Capitală, potrivit Agerpres.

Într-un oraş în care fabrica şi sala de sport funcţionează ca două feţe ale aceleiaşi comunităţi, "Meciul de handbal" urmăreşte un moment limită: echipa feminină de handbal se află înaintea unei confruntări decisive pentru calificarea în Liga Campionilor, singura şansă de a salva combinatul industrial aflat în pragul falimentului. În fruntea echipei este adusă o antrenoare de renume internaţional şi patroana fabricii redirecţionează salariile muncitorilor pentru a susţine transferurile sportive, într-o încercare disperată de a evita prăbuşirea sistemului local, se arată în descrierea spectacolului.

Potrivit unui comunicat transmis de Teatrul Metropolis, Gabriel Sandu a declarat că primul draft al textului pentru spectacolul "Meciul de handbal" l-a avut în 2020, după care au urmat mai multe versiuni ale scenariului, "până când a devenit un muzical în toată regula".

"A fost o adevărată provocare să găsesc resursele necesare pentru ca proiectul să iasă aşa cum mi-l imaginez, un mare test de rezilienţă. (...) Ne-am documentat, am compus muzică originală, am mers la meciuri de handbal, am învăţat să jucăm handbal, am făcut canto, am învăţat să batem în butoaie, am dansat, am improvizat, ne-am aprofundat caracterele dramatice la nivel psiho-emoţional şi am construit vizual şi coregrafic. Am făcut tot ce am ştiut mai bine şi sper ca, pentru public, să fie o experienţă entuziasmantă", a spus Gabriel Sandu.

Distribuţia este formată din Judith State, Cabiria Morgenstern, Elena Foriş Valentina Kocsis, Alisiya Yesman, Andrada Oltean, Antonia Scutaru/Ana-Maria Marin, Mircea Băjenaru, Costinel Antone, Luca Sebastian, Ciprian Chiujdea/Vlad Crudu, Alex Burcă, Teea Florea, Eszter Tompa, Dragoş Suciu.

Următoarele reprezentaţii sunt programate pe 10 şi 11 ianuarie 2026, ora 19:00, la sala Mare a Teatrului Metropolis. Biletele vor fi disponibile începând cu 1 ianuarie 2026 online, pe site-ului www.teatrulmetropolis.ro şi la casa de bilete, după 5 ianuarie, între orele 12:00 şi 20:00.

"Meciul de handbal" este o coproducţie Teatrul Metropolis, CREART / Teatrelli şi H.O.T. Collective.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri