Speranțe pentru locuitorii din Drumul Taberei - Ministerul Transporturilor a programat pentru miercuri Comisia de Recepție la Terminarea Lucrărilor penru M5

Autor: George Traicu

Publicat: 08-09-2020

Actualizat: 08-09-2020

Article thumbnail

Sursă foto: http://forum.peundemerg.ro

Ministerul Transporturilor a programat pentru mâine ( miercuri) Comisia de Recepție la Terminarea Lucrărilor pentru Magistrala de Metrou M 5 din Drumul Taberei, cu posibilitatea de a inaugura linia de Metrou, duminică, pe 13 septembrie, dacă se obțin toate avizele necesare, au precizat pentru RRA, surse oficiale.

Reamintim că în ultima lună au fost efectuate testele statice și dinamice după ce toate problemele cu infiltrațiile de apă de la stația Parc Drumul Taberei au fost rezolvate.
Termenul inițial pentru finalizarea lucrărilor era 2015 însă din cauza tăierii finanțării și a problemelor neprevăzute ( tehnice de pe șantier) punerea în funcțiune a tot fost amânată.
În această vară, în premieră, Ministrul Transporturilor Lucian Bode și-a cerut public scuze pentru nerespectarea termenelor în timp ce directorul general Metrorex -de la acea vreme- și-a dat demisia pentru că nu și-a onorat promisiunea de a deschide linia M 5 pe 30 iunie.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri