Premierul Ilie Bolojan a anunțat că opt proiecte de infrastructură spitalicească, inițial finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, vor fi transferate pe fonduri europene din Programul Sănătate 2021–2027.
Decizia vine ca urmare a limitărilor de finanțare din PNRR și a necesității de a continua lucrările fără a pierde fondurile alocate.
„Este o perioadă cu presiune bugetară mare, pentru că trebuie să finalizăm proiectele din PNRR până anul viitor, altfel riscăm să pierdem banii alocați. În același timp, trebuie să găsim soluții pentru proiectele începute, astfel încât lucrările să poată continua”, a declarat premierul.
Întâlnirea de la Palatul Victoria a avut loc în prezența ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, și a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, alături de reprezentanți ai unităților sanitare și constructorilor. Scopul a fost informarea tuturor părților implicate cu privire la pașii următori.
Proiectele vizate includ:
Sediu nou al Spitalului de Urgență al MAI Prof. Dr. Dimitrie Gerota
Laborator de radioterapie la Spitalul Județean de Urgență Pitești
Modernizarea secției de oncologie și înființarea unui compartiment de cardiologie intervențională la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia
Construirea unor secții noi la Spitalul nr. 2 Vaslui
Institutul Regional de Oncologie Timișoara
Spital nou cu secție de oncologie și neurologie la Spitalul de Urgență Giurgiu
Clădire destinată secțiilor de boli infecțioase și pneumologie în Oradea
Investiții în Cazarma 705 Pitești la Spitalul Militar de Urgență Dr. Ion Jianu
Premierul a subliniat că identificarea altor surse de finanțare este esențială pentru menținerea lucrărilor, având în vedere reducerea sumelor alocate României prin PNRR și întârzierile în derularea proiectelor.
„Investițiile în sănătate trebuie să continue pentru a asigura siguranța pacienților, modernizarea infrastructurii medicale și accesul tuturor românilor la servicii medicale de calitate”, a mai spus Bolojan.































Comentează