Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca CONFIRMĂ că o asistentă e BOLNAVĂ de coronavirus: a intrat în CONTACT cu 44 de oameni

Facebook
spital doctori plang

Veștile proaste continuă din sistemul sanitar. Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca a confirmat infectarea cu noul coronavirus a unei asistente de la urgențe. 44 de contacți ai acesteia sunt testați.

Potrivit unui comunicat transmis joi MEDIAFAX de către spitalul clujean, verificările la urgențe au început după depistarea unei paciente care s-a dovedit a fi pozitivă.

Citește și: SURSE România TV: Gheorghe Flutur, INTERNAT într-o rezervă de lux, la spitalul din Suceava

„În 22 martie UPU Cluj-Napoca a fost anunțată de către Spitalul Clinic de Boli Infecțioase de pozitivarea cu COVID-19 a unei paciente care a fost asistată în UPU în data de 20 martie, fără să întrunească criteriile definiției de caz a infecției, așa cum erau stabilite la acea dată. Din momentul comunicării confirmării, s-a procedat la identificarea personalului medical care a asistat pacienta, identificată ca fiind pozitivă. Astfel, 8 persoane au avut contact direct cu pacienta, însă au folosit mască și mănuși. S-a cerut acceptul DSP pentru recoltarea probelor de la acestea, la care s-au adăugat personalul medical și auxiliar care a lucrat în acea zi. În total, s-au recoltat probe de la 18 angajați UPU, iar rezultatele au vizat pozitivarea unei singure colege, asistent medical”, se arată în comunicat.

Au fost testați și 6 angajați ai Ambulanței care au intrat în contact cu pacienta respectivă, rezultatele fiind negative.

Asistenta confirmată a montat doar o branulă, procedură care a durat mai puțin de 15 minute, cu mască și mănuși.

Cei de la spital spun că e posibil ca asistenta să se fi expus infectării cu o altă ocazie, în jurul datei de 17 martie, ocazie care nu are legătură cu UPU.

Autoritățile au stabilit că cei care au avut contacte cu asistenta, începând din 17 martie, sunt 44.

„La acest moment, testele sunt în lucru”, au spus oficialii spitalului clujean.

Cazul a fost semnalat miercuri de deputatul de Cluj Emanuel Ungureanu, care spunea că pericolul de contaminare este major în această unitate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.