DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Spitalul din Pașcani a primit o amendă de 20.000 de lei după ce un băiat de 7 ani, tratat direct în secție, nu la urgențe, a murit

Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti
spital

Spitalul din Pașcani a primit o amendă de 20.000 de lei după ce un băiat de 7 ani, tratat direct în secție, nu la urgențe, a murit în spital. O altă măsură vizează Ambulanța, care a primit avertisment scris, iar medicul șef de la urgențe a fost și el amendat, anunță MEDIAFAX.

Spitalul din Pașcani a fost amendat cu 20.000 de lei, în urma anchetei privind băiatul de 7 ani care a murit în urmă cu două săptămâni în unitatea medicală.

Citește și: Jandarmerița bătută în timpul protestelelor din 10 august 2018 mută în forță împotriva Jandarmeriei

Ancheta Direcției de Sănătate Publică Iași s-a încheiat, iar inspectoriii sanitari au luat mai multe măsuri.

Serviciul Județean de Ambulanță Iași a fost sancționat cu avertisment scris, pentru „pentru încălcarea prevederilor Ordinului 1706 din 2006 privind conducerea și organizarea unităților și compartimentelor de primire a urgențelor”, se arată într-un comunicat de presă al DSP Iași. Tot pentru nerespectarea aceluiași ordin a fost sancționat și Spitalul Municipal Pașcani, cu amendă de 20.000 lei. Medicul șef al CPU Pașcani a primit, la rândul său, o amendă de 4.000 de lei.

Ordinul 1706/2006 privind organizarea compartimentelor de primiri a urgențelor spune că pacienții aduși cu ambulanța trebuie văzuți în UPU și în CPU, dar acesta nu a fost respectat de către cei de la Pașcani, în cazul băiatului de 7 ani, care a fost tratat în secția de Pediatrie.

Pe lângă amenzi, DSP Iași a făcut și câteva recomandări. Spitalul Pașcani și Serviciul de Ambulanță trebuie să respecte ordinul 1706 privind conducerea și organizarea unităților și compartimentelor de primire a urgențelor, iar conducerile celor două unități trebuie să instruiască personalul medical cu privire la acest ordin. De asemenea, unității medicale i s-a recomandat să „întocmească o procedură operațională privind gestionarea urgențelor medicale apărute la un caz internat în secțiile spitalului și implementarea acesteia de către șefii de secție". Compartimentul de Primiri Urgențe trebuie reorganizat, susțin reprezentanții DSP, trebuie recompartimentat spațiul și dotat cu echipamente „specifice activității pentru facilitatea accesului urgențelor medicale inclusiv pediatrice". Pe lângă asta, trebuie verificată și funcționalitatea telefoanelor mobile folosite în gardă.

Citește și: Florin Cîțu face acuzații grave: Știau că economia ajunge în această situație și ne-au lăsat să mergem în această direcție

Un copil de 7 ani diagnosticat cu varicelă a murit în spitalul din Pașcani, iar tatăl său a acuzat că, deși în stare gravă, ambulanța nu s-a grăbit, iar ajuns la spital, copilul a fost dus într-o sală „fără aparate” și defibrilatorul a fost cărat 5 etaje.

Tatăl copilului de 7 ani a spus că acesta a fost diagnosticat de medicul de familie cu varicelă. După trei zile de tratament, copilul a început să se simtă rău. În mai puțin de o oră, susținea tatăl său, starea lui s-a înrăutățit brusc. Atunci au decis să cheme ambulanța, care însă a venit în regim normal, nu ca la o urgență. De asemenea, tatăl copilului a spus că băiatul nu a fost tratat la urgențe, ci a fost dus la Pediatrie, la etajul 5, unde „un domn foarte în vârstă, cu o incompetență, cu o nepăsare totală, nu a preluat cazul cum trebuia”.

La rândul său, medicul care l-a tratat pe copil spune că băiatul a fost adus prea târziu la spital, iar tatăl acestuia a făcut scandal.

„Pot să vă zic doar că a ajuns prea târziu, s-a prezentat prea târziu la spital. Varicela intră în discuție, dar ca o supoziție de diagnostic probabil a fost o varicelă, probabil, nu sunt în posesia exactă a analizelor de la IML, ori o varicelă hemoragică ori o purpura fulminans ori o meningococemie", a declarat medicul Vasile Vasiliu, cel care a tratat copilul.

Citește și: Liderul PSD,despre eliminarea pensiilor speciale: Ori e desființatare la toata lumea, ori nu

În acest caz, IPJ Iași a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.