Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu a anunţat vineri că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), singurul spital COVID pentru adulţi din judeţ, are al doilea aparat de testare moleculară pentru depistarea noului coronavirus, ceea ce va însemna că va creşte numărul de teste la 400 pe zi, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.
"Această dotare ne ajută să creştem capacitatea de testare în judeţul Sibiu, lucru foarte important mai ales în condiţiile reluării activităţii în multe domenii şi în condiţiile unei mobilităţi crescute a populaţiei faţă de perioada stării de urgenţă", a precizat preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.
Potrivit sursei citate, cel de al doilea aparat a fost cumpărat din fonduri de la Ministerul Sănătăţii în proporţie de 90 %, în valoare de 112.000 lei, şi co-finanţare de la Consiliul Judeţean Sibiu, în proporţie de 10%, în valoare de 12.950 lei..
"Capacitatea de testare este influenţată de capacitatea de extracţie a laboratorului precum şi de tipul de extracţie a ARN-ului viral, manual sau automat. Metoda de extracţie manuală este laborioasă, necesită mai mult timp, iar cu personalul existent la Laboratorul SCJU nu se pot procesa mai multe probe pentru a utiliza permanent ambele aparate, decât în extracţie automată. Pentru extracţie automată este nevoie şi de reactivi diferiţi. În ceea ce priveşte reactivii disponibili în prezent, SCJU dispune de reactivi pentru 1232 teste de amplificare şi 2508 teste pentru extracţie, din care 873 teste pentru extracţie automată, cu o comanda in derulare pentru încă 960 teste. Până acum, extractorul automat folosit este de 16 probe. Un extractor automat de 48 de probe va sosi la Spitalul Judeţean săptămâna viitoare. Cu acest extractor şi cu a treia hotă care se va instala peste câteva zile, se poate ajunge la 400 de testări pe zi", se arată în comunicatul CJ Sibiu.
Numărul total de teste realizate prin metoda RT-PCR la SCJU până în prezent este de 5.876. Dintre acestea, 3.782 teste au fost realizate pentru pacienţi, 1.815 pentru personal medical al spitalului, 130 personal medical din alte unităţi medicale şi 149 pentru alte instituţii cu grad ridicat de risc de infectare.
Spitalul Judeţean din Sibiu are al doilea aparat de testare moleculară pentru depistarea noului coronavirus
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

32
Premieră medicală: China aprobă lansarea unui dispozitiv care conectează creierul direct la computer
32

20
Viorel Rotilă (FSSR): Riscul de epuizare profesională a angajaţilor din sistemul public de sănătate este în creştere
20

20
Bloc operator modernizat în Secţia Ortopedie a Spitalului Municipal Hunedoara
20

9
Spitalul Județean Timiș a finalizat un proiect major pentru dezvoltarea serviciilor oncologice
9

13
Rămâi într-o relație nefericită din aceste motive. Psihologii le numesc scuze false
13

935
A refuzat operația. Cum a ales o femeie să fie tratată
935

39
Noile moduri surprinzătoare prin care se răspândesc bacteriile
39

30
Managerul SJU Neamț acuză: firma unui epidemiolog DSP ar fi raportat incorect infecțiile nosocomiale
30

19
Inteligența artificială ar putea oferi adolescenților sfaturi nutriționale greșite
19

22
Specialiștii avertizează: Somnul insuficient crește riscul de boli și accidente
22

6.004
Managerul Spitalului Județean Timișoara, Dorel Săndesc, condamnat după un accident rutier mortal - ce pedeapsă a primit din partea judecătorilor
6.004

69
Senatorul Sava, semnal de alarmă privind Spitalul din Constanţa
69

615
Recuperare medicală rapidă, în numai o săptămână la Spitalul ”Sfântul Sava cel Sfințit”, după AVC cu pierderea vorbirii
615
















Comentează