Spitalul MAI explică cum s-a ajuns ca fostul ofițer să își infecteze nora înscărcinată, nepotul de 3 ani și fiul

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 10-03-2020

Actualizat: 10-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un bărbat de 60 de ani, din București, fost cadru MAI, a mers la spitatul ”Dimitrie Gerota” (spitalul MAI), dar reprezentanții medicali susțin că prezenta alte simptome, nu cele generate de coronavirus. Până a au ieșit testele și s-a confirmat a fi pozitiv, bărbatul a transmis virusul către nora sa, care este însărcinată, către nepotul de 3 ani și către fiul său.

Citește și: Traian Băsescu a înțeles jocul: cine stă în spatele încătușării Sorinei Pintea

”În urma depistării unui pacient al Spitalului de urgență prof. Dr. Dimitrie Gerota ca fiind pozitiv la virusul COVID 19 facem următoarele precizări:

Bărbatul a fost internat în data de 5 martie a.c. cu simptomatologie total diferită față de definiția de caz pentru pacienții infectați cu noul coronavirus.

La 3 zile de la internare, pacientul a dezvoltat o simptomatologie respiratorie asociată cu febră, fapt ce i-a determinat pe medicii care îl aveau în observație să solicite în data de 9 martie a.c. efectuarea unor teste serologice specifice pentru depistarea etiologiei infecțioase, inclusiv testul pentru Covid- 19.

Menționăm că probele au fost trimise la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș, în jurul orei 14.30.

Bărbatul în vârstă de 60 de ani, este ofițer în rezerva MAI și a fost stabil hemodinamic și respirator până la momentul transferului la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș.

La momentul internării, pacientul a declarat și semnat în formularele de consimțământ că nu a călătorit în afara țării în ultimele 2 luni.

Spitalul a primit confirmarea pozitivării testului pentru prezența COVID 19 la ora 19.42 și imediat cazul a fost raportat către structurile de conducere ale M.A.I., conform metodologiei.

Pacientul a fost transferat în cursul nopții de 9 spre 10 martie a.c la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș în vederea continuării investigațiilor și a tratamentului de specialitate.

Având în vedere perioada internării pacientului în Spitalul Gerota au fost dispuse următoarele măsuri:

- Restricționarea totală a accesului în spital;Efectuarea imediată a anchetei epidemiologice, cu identificarea tuturor contacților direcți;

- În prima parte a zilei de 10 martie a. c., toți contacții direcți au fost testați pentru Covid-19 la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș și rămân sub supraveghere medicală și în izolare la domiciliu conform recomandărilor specialiștilor epidemiologici și infecțioși de la acest institut;

- Tot în data de 10 martie a.c. s-au recoltat probe și de la pacienții cu risc.”, arată reprezentanții spitalului MAI.

content-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri