Spitalul Municipal din Brad intenţionează să-şi acopere toate costurile cu energia electrică, estimate la circa 100.000 de euro pe an, prin înfiinţarea unui parc fotovoltaic propriu, în baza unui proiect în valoare de 2,14 milioane de lei depus la finanţare prin Fondul de Modernizare al AFIR.
"Dorim să realizăm un parc fotovoltaic modern, dotat cu sisteme de producţie şi stocare a energiei electrice, prin care necesarul de electricitate să fie acoperit integral din surse regenerabile. Panourile fotovoltaice vor fi amplasate pe acoperişul spitalului şi într-o zonă adiacentă. Sperăm să obţinem finanţarea dorită pentru că proiectul este extrem de util pentru funcţionarea acestui spital care deserveşte toată partea de nord a judeţului Hunedoara", a declarat miercuri, pentru AGERPRES, managerul unităţii medicale, Ştefan Tiriteu.
Proiectul nu necesită cofinanţare, iar cheltuielile neeligibile sunt estimate la circa 3.500 de lei.
Conform datelor tehnice, parcul fotovoltaic va avea o putere instalată de 38 kW şi o capacitate de stocare a energiei de 783 kW, producţia anuală fiind estimată la 448,4 MWh.
"Ne propunem să reducem cheltuielile cu energia electrică, să creştem independenţa energetică şi să utilizăm mai bine resursele financiare, în beneficiul pacienţilor şi al calităţii serviciilor medicale. Proiectul este un pas concret în procesul de modernizare al spitalului", a completat Tiriteu.
Spitalul Municipal Brad dispune de 145 de paturi şi deserveşte zona de nord a judeţului Hunedoara.
În secţiile spitalului au fost trataţi anul trecut circa 20.000 de pacienţi, un număr similar de persoane fiind consemnat şi la Unitatea de Primiri Urgenţe.






























Comentează