Corpul central al unității suport pentru cazurile Covid a fost deja modernizat, iar în prezent se lucrează la reabilitarea și extinderea ambulatoriului spitalului, informează Mediafax.
Ambulatoriul Spitalului de Pneumoftiziologie din Galați este modernizat și dotat cu aparatură performantă. Este vorba despre o investiție de 10 milioane de lei, cu fonduri europene, în cadrul unui proiect al Consiliului Judeţean Galaţi. În cadrul lucrării sunt efectuate lucrări de consolidare și de supraetajare ale construcţiei existente, de creştere a eficienţei energetice și de amenajare interioară.
De asemenea, ȋn cadrul proiectului sunt achiziţionate zeci de echipamente medicale ȋn valoare de peste trei milioane de lei. La final, noua clădire va fi de patru ori mai mare decât vechea construcţie și va avea circuite separate pentru copii şi adulţi.
„Noua clădire va fi de patru ori mai mare decât vechea construcţie. Suprafaţa Ambulatoriului de Specialitate de la Spitalul TBC va creşte de la 224 de mp la 826 de mp. Vechea clădire este extinsă atât pe orizontală, cât şi pe verticală. Astfel, vor fi create circuite separate pentru copii şi adulţi. De asemenea, vor fi achiziţionate 85 de echipamente medicale, inclusiv un computer tomograf performant. Este o investiţie de aproape 10 milioane de lei, fondurile fiind obţinute în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020”, a anunțat, pe Facebook, președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.
Citește și: Ministrul Justiției: 'CSM trebuie urgent să elaboreze o strategie de resurse umane coerentă pe termen lung'
Tot la Spitalul TBC, în urmă cu câteva luni a fost inaugurat corpul central al unității medicale. Acesta a fost consolidat, reabilitat, modernizat şi extins pe verticală cu un etaj. Valoarea totală a lucrărilor a fost de 6,2 milioane de lei, din fondurile proprii ale Consiliului Judeţean Galaţi.
Comentează