DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Spitalul TBC Baia Mare va primi bolnavii infectaţi cu COVID-19

coronavirus COVID 19

Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC) "Dr. Nicolae Ruşdea" din municipiul Baia Mare va fi dotat în regim de urgenţă cu aparatura medicală necesară potenţialilor bolnavi infectaţi cu COVID-19, a anunţat, miercuri, pe pagina sa de socializare, primarul Cătălin Cherecheş.

"În contextul creşterii şi extinderii numărului îmbolnăvirilor cu coronavirus am luat decizia de a realiza şi dota la cele mai înalte standarde o secţie ATI la nivelul Spitalului de Pneumoftiziologie Dr. Nicolae Ruşdea (TBC). Am prezentat Consiliului Local proiectul şi a fost aprobată rectificarea bugetului municipiului. Au fost luate sumele care au fost iniţial alocate de către consilierii locali spre susţinerea cultelor religioase şi care au fost transferate spre Spitalul de Pneumoftiziologie unde, începând de astăzi, am gândit împreună cu Direcţia de Sănătate Publică şi conducerea spitalului, cu sprijinul unor societăţi comerciale de specialitate, respectiv a unor spitale din judeţ care nu desfăşoară activităţi, dotarea la cele mai înalte standarde a unor saloane pentru terapie intensivă. Mai exact: monitoare, paturi ultramoderne, cu dotări de ultimă generaţie de la injectomate clasice sau multiple şi până la aspiratoare chirurgicale sau trolii aferente fiecărui pat. Vom avea, cu sprijinul Direcţiei de Sănătate Publică şi personalul care să deservească această zonă de terapie intensivă a Spitalului şi nu pot să nu regret că trăim această situaţie delicată inclusiv din perspectiva medicală, fiind necesar să facem această dotare în regim de urgenţă, în contextul în care acest spital beneficiază de două finanţări europene totalizând aproape 10 milioane de euro care vor intra în derulare de la mijlocul anului, transformând până în 2020 acest spital într-o unitate medicală de elită. Deocamdată, fiind în această perioadă de criză, am considerat că este util să regândim logica bugetară şi să alocăm de urgenţă aceşti bani pentru sănătatea cetăţenilor municipiului Baia Mare" a precizat Cătălin Cherecheş, în postarea sa pe Facebook, potrivit Agerpres.ro.

Citește și: Atac furibund al lui Rareș Bogdan: Speculanților, blestemaților, vreți să vă cumpărați masini noi si elicoptere cu prețul vieții unor copii bolnavi de cancer?

Primarul municipiului Baia Mare a menţionat că o parte din locuitorii oraşului vor primi pachete cu produse de minimă necesitate pentru a se putea proteja.

"În rectificarea bugetară aprobată de Consiliul Local a fost inclus şi pachetul de acţiune şi sprijin pentru lupta împotriva coronavirus cu elementele de urgenţă pe care le-am introdus. Este vorba despre pachetele de necesitate pe care îl vor primi băimărenii începând de săptămâna viitoare şi asta pentru că din păcate sunt proceduri de achiziţie, respectiv termene de livrare nemaiîntâlnit de lungi şi nepredictibile. Din aceste pachete, care vor fi acordate fiecărei familii, nu vor lipsi mănuşi, măşti şi dezinfectanţi pentru suprafeţe sau pentru mâini. Pachetele vor fi distribuite printr-un parteneriat cu Poşta Română, iar cei care nu vor fi găsiţi la domiciliu, vor fi notificaţi şi vor avea posibilitatea ca în termen de 3 zile să ceară întoarcerea acestui pachet spre dânşii. Dacă nici în acest fel nu vor reuşi să le ridice vor avea posibilitatea ca în următoarele cinci zile să îşi ridice pachetele de la poştă sau probabil printr-un parteneriat cu alte entităţi care au activităţi în fiecare cartier al municipiului, cum sunt bisericile, va putea fie efectuată distribuţia acestora", a spus Cătălin Cherecheş.

Citește și: Klaus Iohannis anunță: Dorim să venim cu măsuri de sprijin!

În paralel cu aceste acţiuni imediate, Primăria municipiului Baia Mare va demara dezinsecţia a peste 1.000 de scări de bloc, acţiuni ample de curăţenie în şcoli, amenajarea şi dotarea unui centru de carantină, reducerea transportului public pe durata stării de urgenţă şi monitorizarea neîntreruptă a oraşului pentru a preîntâmpina fenomenul cerşetoriei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.