Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Spitalul 'Victor Babeş' a lansat platforma Pneumocontrol.ro, dedicată pacienţilor cu afecţiuni pulmonare

cancer pulmonar
"Fie că vorbim despre un astm bronşic, despre un copil care are astm bronşic şi trebuie să se retragă într-un colţ de clasă să-şi ia spray-ul de criză pentru a face sport, fie că vorbim despre un pacient cu tuberculoză, care se simte împovărat de această boală şi se simte chinuit de cuvântul tuberculoză, fie că vorbim despre cancerul pulmonar sau de fibroza pulmonară idiopatică, al cărei prognostic este mai rău decât cancerul pulmonar, orice boală este împovărătoare pentru pacient", a declarat, pentru AGERPRES, iniţiatorul proiectului, managerul Spitalului "Victor Babeş" Timişoara, Cristian Oancea.

Creşterea numărului pacienţilor cu boli pulmonare, dezvoltarea unor forme atipice mult mai agresive ale unor afecţiuni ale aparatului respirator, apariţia unor site-uri care oferă informaţii false sau trunchiate sunt doar câteva dintre elementele care au făcut necesară realizarea, în premieră în România, a unei asemenea platforme de educare şi conştientizare a bolilor pulmonare.

"La construirea acestei platforme au contribuit 20 de medici specialişti şi primari din cadrul Spitalului 'Victor Babeş' din Timişoara. 10 patologii pulmonare, dar şi exerciţii de respiraţie, de recuperare post-COVID-19, informaţii despre investigaţiile imagistice, explorări funcţionale, informaţii legate de renunţarea la fumat, vitaminoterapie, dar şi explicarea principalelor analize de laborator se numără printre subiectele prezentate în cadrul platformei", a afirmat Cristian Oancea.

Platforma reuneşte informaţii despre diferite afecţiuni pulmonare, cum sunt cancerul pulmonar, boala pulmonară cronică obstructivă, astmul bronşic, fibroza pulmonară, infecţiile respiratorii, tuberculoza, dar şi alergii sau apnee în somn.

"Din păcate, România este fruntaşă în ceea ce priveşte bolile pulmonare. La tuberculoză suntem pe primul loc în Europa. În ceea ce priveşte fibroza pulmonară, boala este subdiagnosticată în ţara noastră. La astm bronşic, prevalenţa este între 4% şi 6%. Avem aproape un milion de români bolnavi de astm. Iar statisticile ar putea continua. Pe de altă parte, trebuie spus că pandemia de coronavirus a arătat încă o dată că informatizarea medicală este viitorul. Vor trebui create tot mai multe asemenea platforme medicale în care specialiştii în domeniu să ofere, folosind un limbaj accesibil tuturor, informaţii documentate, complete, la zi, despre diverse patologii. Educarea medicală este unul dintre cei mai importanţi paşi pentru a avea o societate sănătoasă. Iar platforma de awareness, de educare şi conştientizare, în cazul nostru a bolilor pulmonare, este ceea ce putem noi oferi", a detaliat Cristian Oancea.

O altă premieră pentru o platformă medicală o reprezintă interacţiunea video online cu pacienţii. Vizitatorii paginii vor putea pune întrebări şi vor primi răspunsuri de la medicii implicaţi în realizarea platformei, prin intermediul unui live chat.

Pentru început, în fiecare miercuri, timp de o oră, un medic pneumolog va răspunde în direct întrebărilor celor care accesează site-ul.

Tot în cadrul platformei, s-a reuşit prezentarea cazurile unor pacienţi, toate aceste mărturii, unele dintre ele cutremurătoare, având menirea de a trage un semnal de alarmă şi să îi convingă pe oameni să aibă mai multă grijă de plămânii lor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.