Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Spitalul Victor Babeș: În ultimele zile a fost o explozie de pacienți infectați cu Covid-19

Forbes
COVID coronavirus

Numărul de paturi în zona roșie a Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș din Timișoara a fost suplimentat de luni, după ce în ultimele zile a fost „o explozie” de pacienți care au ajuns la unitatea medicală.

Potrivit reprezentanților spitalului, numărul de paturi a fost suplimentat cu 23, astfel că totalul locurilor destinate pacienților cu Covid în Secția de Boli Infecțioase a unitații ajunge la 99, informează Mediafax.

„În ultimele zile a fost o explozie, practic, de pacienți infectați cu Sars CoV 2 care au ajuns la noi, având forme moderate, dar și severe. Nu puțini sunt cei care au nevoie de oxigen suplimentar. Am fost nevoiți să extindem zona roșie și am introdus alte câteva saloane de la boli infecțioase. Pacienții care erau în acele saloane până acum au fost mutați intr-o de pe o altă secție. Pentru asta am reorganizat Secția de Pneumologie. Vrem să o păstrăm . Nu ne putem permite să neglijăm pacienții cu patologii acute, asta în primul rând, dar nici pe cei cu neoplasme. La etajul 1 vor fi tratați atât pacienții cu diagnostic de pleurezie, cu pneumonii, altele decât cele produse de coronavirus, BPOC, dar și cei cu neoplazii pulmonare. La etajul doi vor fi tratați pacienții cu TBC. Nu vom renunța la paturile din zona albă în care trebuie să tratăm pacienții cu afecțiuni pulmonare care necesită internare”, a declarat Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie dr. Victor Babeș Timișoara.

Reprezentanții unității medicale anunță că, în viitor, se are în vedere și înființarea unei secții de pre-terapie pentru pacienții cu COVID 19 cu forme severe și foarte severe de boală, aceasta în funcție de evoluția cazurilor.

„Am mai spus-o și o repet, acest val 4 de COVID 19, care ne va lovi cu forță, este valul nevaccinaților. Aproape 98 la sută din cei care vin în spital și au forme moderate sau severe de boală nu au fost imunizați. Cei câțiva pacienți internați, vaccinați cu doză completă și care au o formă medie de boală, deci nu severă, au o imunitate scăzută din cauza unor comorbidități, de exemplu neoplazii sau alte afecțiuni foarte grave, iar vaccinul nu își face în totalitate efectul. În același timp, avem foarte mulți pacienți cu COVID tineri, bineînțeles, nevaccinați”, a mai spus managerul.

Conform acestuia, luni, în Spitalul Victor Babeș sunt internați 81 de pacienți cu COVID 19.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.