Sportiva Andreea Beatrice Ana, medaliată cu aur la Campionatul European de lupte, se simte motivată să obțină titlul mondial

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 09-05-2023

Actualizat: 09-05-2023

Article thumbnail

Sursă foto: csasteaua.ro

Sportiva Andreea Beatrice Ana, medaliată cu aur la categoria 55 de kilograme la Campionatele Europene de lupte, a declarat, marţi, la sediul Ministerului Sportului, că succesul de la Zagreb o motivează pentru Campionatele Mondiale care se vor desfăşura la Belgrad în luna septembrie.

"Mă simt onorată să mă aflu aici astăzi. Mulţumim pentru susţinere şi pentru faptul că ni se recunoaşte munca. Mă bucur că am făcut auzit imnul României la Campionatele Europene şi îmi doresc ca de acum înainte să repet această performanţă. Aurul de la Europene nu înseamnă o presiune în plus, ci o motivaţie pentru a mă pregăti şi mai bine pentru Mondialele din septembrie. Nu ştiu dacă o să pot dubla aurul. E cale lungă până la un aur la Mondiale, dar eu voi da tot ce pot acolo pentru a mă califica la Jocurile Olimpice şi, de ce nu, să câştig şi aurul. Însă cel mai mare vis pentru mine rămâne o medalie olimpică", a spus ea, conform Agerpres.

"O medalie de aur se simte întotdeauna foarte bine la gât. Nu aş spune că la fete concurenţa e mai mică, însă la băieţi lupta este cumva mai complexă... însă şi pentru noi este la fel de greu să câştigăm medalii. Eu am fost întotdeauna o fire competitivă, mi-a plăcut să mă autodepăşesc, probabil de asta am ales luptele", a adăugat Andreea Ana.

Medaliată cu bronz la categoria 65 kg, Kriszta Incze a declarat că îşi doreşte tot un bronz şi la Mondiale pentru a obţine astfel calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris.

"Medalia mea este doar de bronz. Eu sper ca la Campionatele Mondiale să câştig tot un bronz, dar care să îmi aducă totodată calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris", a menţionat Incze.

Sportivii medaliaţi la Campionatele Europene de lupte de la Zagreb şi componenţii staff-urilor tehnice au primit, marţi, diplome şi flori din partea ministrului Eduard Novak în cadrul unei festivităţi.

Delegaţia României a încheiat Campionatele Europene de lupte de la Zagreb (17-23 aprilie) cu un bilanţ de cinci medalii, dintre care două de aur, obţinute de Andreea Beatrice Ana, la cat. 55 kg, şi Alexandra Nicoleta Anghel, la cat. 72 kg, şi trei de bronz, câştigate de Cătălina Axente la cat. 76 kg, de Kriszta Tunde Incze, la cat. 65 kg, şi de Denis Florin Mihai, la cat. 55 kg (greco-romane).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri