Mai mult de trei sferturi dintre bulgari susţin apartenenţa ţării lor la Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj dat publicităţii marţi, care arată un sprijin în creştere atât faţă de UE, cât şi faţă de NATO, transmite Xinhua. Ancheta, realizată la nivel naţional de Grupul de cercetări Exacta în ultima săptămână din decembrie 2016, arată că 76,8% dintre cei intervievaţi susţin apartenenţa Bulgariei la blocul comunitar, în timp ce 13,2% o dezaprobă.
În ce priveşte calitatea Bulgariei de membru al NATO, raportul între cei favorabili şi cei nefavorabili este de 59,4%-21,6%. Un sondaj realizat în februarie 2016 de acelaşi centru arăta un nivel de susţinere a apartenenţei la UE de 69,8% (20,3% împotrivă), şi de 52,5% în cazul NATO (29,4% împotrivă). Diferenţa este încă şi mai mare comparativ cu martie 2015, când numai 41,6% dintre respondenţi susţineau apartenenţa la NATO şi 35,4% i se opuneau, conform Agerpres.
Provocările la nivel global şi proximitatea geografică a Bulgariei cu o zonă instabilă au determinat ca un număr tot mai mare dintre cetăţeni să considere că securitatea ţării poate fi asigurată numai în interiorul Alianţei Nord-Atlantice, a comentat grupul Exacta.
Comentează