Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sprijin pentru încadrarea în muncă a șomerilor: ANOFM implementează două noi proiecte în valoare totală de aproximativ 57 milioane de euro

codlea-info.ro
ANOFM

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a contractat, la începutul lunii octombrie 2022, două noi proiecte finanțate din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, care vor fi implementate până în luna decembrie 2023.

Prezentul proiect vizează cu precădere următoarele categorii: șomerii care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale, șomerii de lungă durată, lucrătorii vârstnici (45-64 ani), persoanele cu dizabilități, persoanele cu nivel redus de educație, membrii minorității rome, persoanele din mediul rural, în special cele din agricultura de subzistență și semi-subzistență, cu domiciliul sau reședința în regiunile Centru, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Est, Nord-Vest, Sud-Est și Vest.

„Pornind de la măsurile active pe care le acordă clienților, care de-a lungul timpului și-au demonstrat utilitatea, valorificând oportunitățile pe care Uniunea Europenă le oferă, ANOFM își dorește să contribuie la menținerea unui mediu economic echilibrat. Cele două proiecte cu finanțare nerambursabilă întregesc portofoliul ANOFM în materie, ridicând suma contractată la aprox. 1,2 miliarde de euro, instituția menținându-și, astfel, poziția în rândul celor mai mari beneficiari POCU din România”, a declarat Florin Cotoșman, președinte ANOFM.

Proiectele au fost depuse în cadrul apelurilor non-competitive lansate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) la finele lunii septembrie 2022, pe Axele prioritare 2 – Îmbunătățirea situației tinerilor din categoria NEETs, respectiv 3 – Locuri de muncă pentru toți.

Sumele alocate de MIPE în cadrul celor două apeluri menționate au fost aproape integral contractate de ANOFM pentru finanțarea măsurilor (subvenții pentru angajatori) care vizează ocuparea tinerilor cu vârsta între 16 și 29 de ani care nu au loc de muncă și nu urmează o formă de învățământ sau de formare profesională, precum și a șomerilor non-NEET.

972 tineri absolvenți cu domiciliul sau reședința în regiunile de dezvoltare eligibile, Nord-Est, Nord-Vest și Vest, înregistrați și profilați de Serviciul Public de Ocupare (SPO), vor fi sprijiniți prin intermediul proiectului PRO NEETs RMPD – Stimularea integrării absolvenților NEETs pe piața muncii, în valoare de aprox. 7 milioane de euro.

8.444 de șomeri non-NEETs cu domiciliul sau reședința în regiunile mai puțin dezvoltate, în mod special persoanele pentru care identificarea unui loc de muncă ridică unele dificultăți, sunt principalii beneficiari ai proiectului PROACCES 4 – Subvenționarea locurilor de muncă pentru șomeri, în valoare de aproximativ 50 milioane de euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.