Sprijinirea capacității unităților de învățământ preuniversitar de stat pentru gestionarea crizei SARS-CoV-2

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 27-12-2021

Actualizat: 27-12-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

content-image

Titlul proiectului ”Sprijinirea capacității unităților de învățământ preuniversitar de stat pentru gestionarea crizei SARS-CoV-2”, cod SMIS 143127

Sectorul 4 al Municipiului București, în calitate de beneficiar, derulează prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM) proiectul cu finanțare europeană nerambursabilă cu titlul „Sprijinirea capacității unităților de învățământ preuniversitar de stat pentru gestionarea crizei SARS-CoV-2”.

Proiectul se desfășoară în Municipiul București, începând cu data de 1 Noiembrie 2021. Contractul a fost semnat la data de 03.11.2021 și are o valoare totală de 20.764.461,80  lei, fondurile fiind 100% nerambursabile, din care se vor achiziționa 9.501.912 măști de protecție și 113.118 litri de gel dezinfectant.

Obiectivul general

Prin implementarea proiectului se urmărește creșterea nivelului de prevenție medicală și a calității vieții, a elevilor și cadrelor didactice din unitățile de învățământ preuniversitar de stat aflate în subordinea și administrarea Consiliului Local al Sectorului 4 al Municipiului București, prin dotarea cu echipamente necesare în vederea consolidării capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 și a prevenirii în timp util și eficient a extinderii actualei pandemii.

Aspectele care vor fi abordate în cadrul proiectului țin de protecția sănătății grupului țintă, asigurarea echipamentelor necesare, educația sanitară în vederea protejării infectării, creșterea calității vieții dar și îmbunătățirii capacității de răspuns a instituțiilor publice din Sectorul 4 la criza COVID -19.

Scopul proiectului poate fi dus la îndeplinire prin dotarea cu echipamente de protecție necesare în vederea consolidării capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 și a răspunderii în timp util și eficient actualei pandemii.

Problemele financiare cu care se confruntă majoritatea administrațiilor publice din țară, este specifică și Sectorului 4 al Municipiului București. Având în vedere amploarea crizei medicale precum și estimările destul de mari pentru materiale sanitare de protecție dar și urgența de a răspunde crizei de sănătate publică rezultată, se impune necesitatea unui sprijin financiar, este absolut necesar pentru implementarea măsurilor obligatorii prevăzute de actele normative în vigoare referitoare la prevenția și combaterea epidemiei de COVID-19.

content-image

Date de contact: Sectorul 4 al Municipiului București, Bd. George Coșbuc nr. 6-16, sector 4, București, Tel/Fax: 021.335.92.30/021.337.07.90, E-mail: [email protected], Manager de proiect: Ovidiu OLOGU

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri