DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Stampila dispare din Romania. Ministrul a promis!

stampila vot

Oamenii de afaceri solicită autorităților simplificări suplimentare în zona administrativă, după ce au obținut promisiunea Ministerului Finanțelor Publice de a se elimina ștampila din data de 1 iulie a acestui an.

"Odată cu acest nou Cod Fiscal, zona de fiscalitate e cumva acoperită. Cred că pasul logic următor ar fi cel al simplificării administrative. Aici vorbim de lucruri extrem de concrete: de ce este nevoie de ștampilă? (...) Nu știu dacă ne putem imagina o Românie fără ștampilă, dar e deja o realitate în Republica Moldova. Ne-a luat-o înainte, de trei luni au această reglementare, au scos ștampila. Cred că mai sunt două țări în Uniunea Europeană în acest caz: România și Bulgaria", a declarat marți Florin Jianu, fost ministru delegat pentru IMM-uri.

La rândul său, omul de afaceri Dragoș Anastasiu a menționat că eliminarea ștampilei a fost promisă de Ministerul Finanțelor Publice mediului de afaceri. "Va dispărea, așa ne-a promis Ministerul de Finanțe, că de la 1 iulie dispare", a precizat Anastasiu.

Și omul de afaceri Marius Ghenea a precizat că în multe țări ale Uniunii Europene "oamenii nu știu ce e aia ștampilă".

Pe de altă parte, Florin Jianu a mai spus că sunt necesare reglementări noi și în privința capitalului social minim al unei firme, care este prea mic în prezent, respectiv de 200 de lei. "Cred că trebuie să avem o economie modernă, în care să intri în economie să te coste un euro, după care, prin lege, să se impună obligativitatea ca nivelul capitalului social să fie legat de cifra de afaceri. E foarte simplu de făcut acest lucru. Nu mai vorbim de înființare. Dacă în Marea Britanie sau alte țări este posibilă înființarea unei firme în zece minute, cred că în era digitală e posibilă această înființare și la noi", a subliniat Jianu.

Reprezentanții mediului de afaceri susțin ca au avut deja întâlniri cu ministrul Finanțelor Publice în care au fost încurajați să vină cu propuneri de simplificare a procedurilor. "Sunt multe exemple, pe fiecare domeniu în parte. Vă dau un exemplu: condiționarea unei autorizații de construire de acordul vecinului — e o nenorocire în România, pentru că nimeni nu dă acordul decât condiționat cu diverse facilități", a explicat Dragoș Anastasiu.

În privința controalelor ANAF, el a precizat că acestea trebuie anunțate din timp și simplificate. "Dacă te duci și controlezi o companie cu afaceri de 100 de milioane și stai și controlezi bonuri fiscale de 7 lei și stai la discuții pe bonuri fiscale de 7 lei, probabil acesta este motivul pentru care durata controalelor în România la contribuabilii mari este în medie de 272 de zile, pe când în alte țări europene este la jumătate", a mai spus Anastasiu.

El s-a referit și la necesitatea modernizării Trezoreriei pentru a se fluidiza fluxul de plăți, prin acceptarea plăților online, și la depunerea unei singure declarații pentru toate taxele datorate statului etc. "Ne putem imagina, în visele noastre frumoase, că facem o singură plată la bugetul statului implicând în spate cele 3-4-5 conturi în care trebuie să se ducă banii respectivi și n-au decât ei să ducă mai departe aceste chestiuni, să fie o singură declarație", a subliniat Anastasiu.

AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.