Autorităţile locale au declarat stare de alertă în California şi au dispus duminică mai multe evacuări în urma incendiilor care, înteţite de rafalele violente de vânt şi de temperaturile ridicate, au cuprins sute de hectare, informează AFP, preluată de agerpres.
Cel mai recent incendiu, declanşat sâmbătă în comitatul Yolo situat la nord-est de San Francisco, cuprinsese duminică după-amiază 9.000 de hectare fără să poată fi ţinut sub control, potrivit autorităţilor californiene.
Peste 100 de camioane şi circa 10 elicoptere au fost mobilizate pentru a stinge flăcările, care s-au extins duminică după-amiază în comitatul vecin, Napa.
Un alt incendiu, ''Pawnee Fire'', în comitatul Lake, a cuprins 5.726 de hectare, iar autorităţile reuşiseră duminică să-l ţină sub control în proporţie de 73%. ''Waverly Fire'', în comitatul San Joaquin, a afectat 4.977 de hectare şi era ţinut sub control în proporţie de 75%.
Incendiile de anul trecut au fost cele mai devastatoare din istoria Californiei.
Unul dintre acestea, ''Thomas Fire'', declanşat în regiunea Santa Barbara în decembrie, a fost desemnat al treilea cel mai devastator incendiu de după 1932, după ce a provocat moartea a două persoane, a distrus peste 1.000 de clădiri, printre care şi proprietăţi în valoare de mai multe milioane de dolari, şi a pârjolit peste 104.000 de hectare.
Incendiile care au avut loc în octombrie în regiunile Napa şi Sonoma, la nord de San Francisco, au ucis 40 de persoane, au pârjolit aproape 100.000 de hectare de păduri şi vegetaţie şi au distrus peste 7.000 de clădiri şi locuinţe.
Stare de alertă în California. Autoritățile au dispus evacuări
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

103
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
103

2.583
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
2.583

48
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
48

1.615
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
1.615

71
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
71

108
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
108

77
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
77

60
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
60

43
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
43

27
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
27

43
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
43

33
Rusia urmează să trimită un al doilea petrolier în Cuba
33

3.169
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
3.169
















Comentează