Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Stare de alertă în Portugalia: Secetă extremă, căldură şi riscuri de incendii de vegetaţie

Freepik.com
Portugalia steag

Portugalia, care s-a confruntat luna trecută cu o agravare a secetei, va fi afectată începând de vineri de un nou val de căldură, care le-a determinat pe autorităţile de la Lisabona să se pregătească pentru riscuri de declanşare a unor incendii de vegetaţie, informează AFP.

"Guvernul va emite o declaraţie de alertă ce vizează limitarea oricărei activităţi care ar putea să pună populaţiile în pericol", a anunţat joi ministrul portughez de Interne, Jose Luis Carneiro, la finalul unei întruniri la care au participat principalii reprezentanţi din domeniul protecţiei civile, potrivit Agerpres.ro.

Acest nivel de alertă va permite, de asemenea, "mobilizarea mijloacelor necesare pentru efortul pe care următoarele zile îl vor impune", a adăugat el.

Institutul meteorologic portughez (IPMA) a prognozat până joia viitoare "o vreme caldă persistentă, care ar trebui să provoace un val de căldură în numeroase regiuni".

În regiunile cele mai îndepărtate de litoral, în sudul ţării şi în văile fluviilor Tajo şi Duero, temperaturile vor depăşi pragul de 40 de grade Celsius începând de vineri, putând uneori să atingă valoarea de 42 de grade Celsius, a precizat IPMA într-un comunicat.

"Prognozăm un val de căldură cu temperaturi mult peste medie şi într-o manieră destul de prelungită", a subliniat Jorge Ponte, meteorolog în cadrul IPMA. "Anumite recorduri ar putea fi doborâte" la începutul săptămânii viitoare, a adăugat el.

Acest val de caniculă va afecta o ţară în care seceta observată încă din iarna acestui an s-a agravat şi mai mult luna trecută.

Potrivit buletinului climatologic lunar, publicat joi de IPMA, 28,4% din teritoriul portughez se afla într-o situaţie de "secetă extremă" la sfârşitul lunii iunie, în comparaţie cu procentul de 1,4% înregistrat în luna precedentă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.