Stare de urgență declarată în regiunea Niagara, înaintea unei eclipse de soare

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 29-03-2024

Actualizat: 29-03-2024

Article thumbnail

Sursă foto: unsplash.com

Regiunea canadiană Niagara a declarat, din prudență, starea de urgență înaintea unei eclipse totale de soare, care va avea loc pe 8 aprilie și la care sunt așteptate mulțimi de oameni în zonele din jurul cascadelor.

Potrivit autorităților din Regiunea Niagara, starea de urgență a fost declarată din „precauție”, scrie Reuters.

„Declararea stării de urgență ... întărește instrumentele pe care regiunea le are la dispoziție pentru a proteja sănătatea și siguranța locuitorilor și vizitatorilor și pentru a proteja infrastructura noastră critică în orice scenariu care ar putea apărea”, se arată într-un comunicat de presă al regiunii Niagara.

Eclipsa din 8 aprilie va fi vizibilă din zona cascadei spectaculoase, situată de-a lungul graniței dintre Canada și SUA.

Primarul orașului Niagara Falls din Ontario, Jim Diodati, a prezis „de departe cea mai mare mulțime pe care am avut-o vreodată”. El a estimat că vor fi prezenți până la un milion de oameni, în condițiile în care 14 milioane de persoane vizitează zona în mod obișnuit pe parcursul unui an întreg.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri