Starea balenei eşuate pe coasta Mării Baltice, în nordul Germaniei, s-a deteriorat, a indicat marţi pentru AFP ONG-ul Sea Shepherd, potrivit Agerpres.
''Se pare că are o boală de piele probabil din cauza salinităţii foarte scăzute a Mării Baltice'', a precizat purtătorul de cuvânt al ONG-ului, Carsten Manheimer.
Balena cu cocoaşă a fost reperată pentru prima dată în noaptea de duminică spre luni pe un banc de nisip în golful Lübeck.
Mai multe tentative de salvare au fost desfăşurate de-a lungul întregii zile de luni, printre care şi utilizarea unor ambarcaţiuni care creează valuri şi ar putea ajuta mamiferul să reajungă în ape mai adânci.
Deşi toate aceste manevre au eşuat, salvatorii au reuşit să elibereze totuşi parţial balena dintr-o plasă care se înfăşurase în jurul corpului ei.
Pentru a feri animalul de curioşi, poliţia a amplasat un gard pe plajă şi a înconjurat animalul cu mai multe ambarcaţiuni pe mare.
''Este imposibil să tragem balena în larg'', a declarat Manheimer.
Este deja slăbită şi e posibil să nu fie suficient de puternică pentru a rezista, a explicat el, subliniind că ''o astfel de acţiune ar risca mai degrabă să-i facă mai mult rău decât bine''.
Noi discuţii privind posibilităţile de salvare ale animalului vor avea loc marţi, a precizat Manheimer. ''Suntem în aşteptare în cazul în care experţii ar mai găsi o opţiune'', a adăugat el.




























Comentează