DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Starea de urgenţă vine cu veşti bune pentru inculpaţi: Cum îşi desfăşoară activitatea procurorii în următoarea lună

facebook.com
Parchetul General

Pe durata stării de urgenţă, persoanele aflate sub control judiciar nu se vor prezenta la sediul unităţii de poliţie desemnat cu supravegherea sa, se arată în decretul semnat marţi de preşedintele Klaus Iohannis.

"Prin derogare de la prevederile art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală, inculpatul faţă de care s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune nu se prezintă la sediul unităţii de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura. Pentru supravegherea inculpatului, organul de poliţie menţionat se va deplasa, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori se apreciază a fi necesar, la domiciliul inculpatului", potrivit decretului, notează Agerpres.

Cu privire la activitatea de urmărire penală, documentul prevede că aceasta se desfăşoară cu precădere cu privire la cauzele în care s-au dispus ori se propune luarea măsurilor preventive ori a celor de protecţie a victimelor şi martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranţă cu caracter medical, cele cu persoane vătămate minori; actele de urmărire penală, măsurile procesuale şi procedeele probatorii a căror amânare ar pune în pericol obţinerea probelor sau prinderea suspectului sau a inculpatului, cele privind audierea anticipată, precum şi luarea măsurilor asigurătorii; cauzele în care urgenţa se justifică prin scopul instituirii stării de urgenţă la nivel naţional, cauzele având ca obiect infracţiuni contra vieţii şi cauzele enumerate la alin. (5) şi rezolvarea de către procuror, potrivit art. 327 din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, a cauzelor în care urmărirea penală a fost finalizată înaintea instituirii stării de urgenţă, verificarea soluţiilor de către procurorul ierarhic superior şi soluţionarea plângerilor împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală.

Sesizarea prin rechizitoriu sau acord de recunoaştere a vinovăţiei a instanţei de judecată competente se poate realiza doar în cazurile prevăzute limitativ la alin. (5).

Organul de urmărire penală încunoştinţează părţile, subiecţii procesuali principali şi avocaţii acestora, cu privire la desfăşurarea urmăririi penale în cauzele prevăzute la alin. (1), cu excepţia situaţiilor în care ar fi afectată buna derulare a cercetărilor şi aflarea adevărului în cauză. Ordonanţa prin care procurorul constată că nu a operat suspendarea cursului prescripţiei răspunderii penale se comunică, de îndată, persoanelor interesate.

Judecătorii de drepturi şi libertăţi soluţionează cererile, propunerile, plângerile, contestaţiile sau orice alte sesizări privind cauzele prevăzute la alin. (1) lit. a) - c).

Procesele penale aflate în curs pe rolul instanţelor de judecată, inclusiv cele aflate în procedură în camera preliminară, se suspendă de drept pe durata stării de urgenţă, cu excepţia cauzelor în care urgenţa se justifică prin scopul instituirii stării de urgenţă la nivel naţional, a altor cauze urgente apreciate ca atare de către judecător sau instanţa de judecată, precum şi a următoarelor cauze: cele privind infracţiunile flagrante, cele în care au fost dispuse măsuri preventive, cele privind contestaţii la executare, cele referitoare la contestaţii împotriva măsurilor asigurătorii, cele privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cele ce cuprind măsuri de protecţie a victimelor şi a martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranţă cu caracter medical, cele privind infracţiuni contra securităţii naţionale, cele privind acte de terorism sau de spălare a banilor. Dispoziţiile art. 63 alin. (2) se aplică în mod corespunzător, se arată în decret.

În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, judecătorul sau instanţa de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată şi efectuarea actelor de procedură.

Acordul de comunicare în cauzele penale a actelor procedurale prin poştă electronică se prezumă, iar organele judiciare vor solicita, acolo unde este cazul, de urgenţă, telefonic, indicarea adreselor de poştă electronică pentru comunicarea respectivelor acte.

Termenele de comunicare a ordonanţelor, de formulare şi soluţionare a plângerilor, altele decât cele reglementate de alin. (1) lit. a) - c), se întrerup, urmând ca de la data încetării stării de urgenţă să înceapă să curgă un nou termen, de aceeaşi durată. Termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele penale, cu excepţia celor judecate potrivit prezentului decret, se întrerup, urmând ca de la data încetării stării de urgenţă să înceapă să curgă un nou termen, de aceeaşi durată.

Ascultarea persoanelor private de libertate se face prin videoconferinţă la locul de deţinere sau în spaţii corespunzătoare din punct de vedere sanitar, fără a fi necesar acordul persoanei private de libertate.

Dacă există mijloace audio-video corespunzătoare, în cursul urmăririi penale, ascultarea altor persoane decât cele prevăzute la alin. (9) se face prin videoconferinţă cu acordul acestora. Dispoziţiile art. 63 alin. (4) se aplică în mod corespunzător în procesele penale.

Se suspendă de plin drept organizarea licitaţiilor publice în cadrul procedurilor de valorificare a bunurilor mobile indisponibilizate în procesele penale, cu excepţia licitaţiilor publice desfăşurate prin mijloace electronice.

Pe durata stării de urgenţă, bunurile în privinţa cărora au fost instituite măsuri asigurătorii şi sunt necesare prevenirii şi combaterii răspândirii infecţiilor cu COVID-19 pot fi rechiziţionate, în condiţiile Legii nr. 132/1997 privind rechiziţiile de bunuri şi prestările de servicii în interes public.

Pe durata stării de urgenţă, în cauzele în care nu se efectuează acte de urmărire penală sau procesul penal este suspendat potrivit prezentului decret, prescripţia răspunderii penale se suspendă. Suspendarea operează de drept, fără a fi necesară emiterea unei ordonanţe sau a unei încheieri în acest scop, se mai menţionează în decret.

Dacă pe durata stării de urgenţă, din motive generate de pandemia de COVID-19, un parchet este împiedicat să funcţioneze, la sesizarea prim-procurorului acestuia ori a procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau din oficiu, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate dispune trimiterea uneia sau mai multor cauze dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. a)-c), la un parchet egal în grad, dacă măsura se impune în interesul rezolvării cauzei.

Dacă din motive generate de pandemia de COVID-19, o instanţă de judecată este împiedicată să-şi continue activitatea, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se desemnează o altă instanţă de acelaşi grad care să preia soluţionarea cauzelor a căror judecată continuă pe durata stării de urgenţă, dispoziţiile art. 76 din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător. Atunci când este posibil, dosarul cauzei se trimite în format electronic instanţei desemnate.

Pe durata stării de urgenţă cauzele în materia liberării condiţionate şi cauzele având ca obiect schimbări privind măsura educativă a internării într-un centru educativ sau într-un centru de detenţie se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, termenele de judecată fiind, de regulă, de 7 zile. Pentru motive temeinic justificate, instanţa poate acorda termene mai scurte.

Urmărirea penală şi judecata se desfăşoară conform Codului de procedură penală, cu posibilitatea, la nevoie şi în funcţie de evoluţia situaţiilor generate de starea de urgenţă sau efectele acesteia, instituirii unor norme speciale privind procedura de urmărire şi judecată a infracţiunilor săvârşite în timpul stării de urgenţă sau profitând de această stare, precum şi în cazul infracţiunilor flagrante.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.