Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Starea excepţională în închisorile din Ecuador a fost prelungită cu o lună

politique-actu.com
venezuela columbia guyana suriname ecuador panama salvador

Preşedintele ecuadorian, Guillermo Lasso, a prelungit cu o lună starea excepţională în închisorile din ţară, unde peste 300 de deţinuţi au murit de la începutul anului 2020 în violenţe între bande de deţinuţi, notează AFP, potrivit Agerpres.

Decretul prezidenţial, semnat duminică, prevede "mobilizarea" poliţiei şi armatei pentru "a întări si a restabili ordinea şi controlul" în toate centrele penitenciare din ţară.

Potrivit textului, care prelungeşte măsura până la 29 decembrie, "organizaţiile criminale care activează în interiorul centrelor de privare de libertate deţin arme sofisticate şi au demonstrat un nivel ridicat de violenţă şi cruzime".

Citește și: O NOTĂ SECRETĂ l-ar plasa pe șeful DALI din MAI într-o presupusă DELAPIDARE a unui hotel din vestul țării...

Şeful statului a decretat starea excepţională în închisorile ţării la 29 septembrie după moartea a 119 deţinuţi într-o închisoare din Gayaquil (provincia Guayas, sud-vest), cel mai grav masacru dintr-o închisoare din America Latină. Unii deţinuţi au fost dezmembraţi, decapitaţi sau li s-a dat foc.

La 14 noiembrie, alţi 62 de deţinuţi au murit în aceeaşi închisoare în noi violenţe între bande, legate de traficul de droguri.

Cele 65 de închisori din Ecuador suferă de o supraaglomerare de 30%. În aceste centre penitenciare circulă un număr mare arme de tot felul, droguri şi telefoane mobile.

Situat între Columbia şi Peru, principalii producători de cocaină din lume, şi folosit ca zonă de tranzit pentru transportul către Statele Unite şi Europa, Ecuadorul se confruntă cu o creştere a criminalităţii legată de traficul de droguri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.