Preşedintele american Joe Biden se va confrunta cu republicanii care îi pun la îndoială legitimitatea şi cu un public îngrijorat de direcţia ţării în discursul despre Starea Uniunii pe care îl va rosti marţi în Congres şi în care analiştii văd o repetiţie pentru lansarea unei candidaturi în vederea realegerii sale în 2024, relatează Reuters, citat de news.ro.
În primul său discurs rostit în faţa unei şedinţe comune a Congresului de când republicanii au preluat controlul asupra Camerei Reprezentanţilor, Biden va încerca să explice cum încearcă să remodeleze economia post-pandemică, va evidenţia proiectele de lege uriaşe privind infrastructura şi inflaţia, adoptate în 2022, şi va vrea să sublinieze că un Congres puternic divizat poate încă să facă legi în anul care urmează.
"Vreau să vorbesc cu americanii şi să le spun starea de lucruri ... ceea ce aştept cu nerăbdare să fac de acum înainte, ceea ce am făcut", a declarat Biden luni, după ce s-a întors de la reşedinţa prezidenţială de la Camp David, acolo unde şi-a petrecut weekendul lucrând cel mai probabil la discursul din prime-time.
Sondaje proaste
Rata de aprobare publică a lui Biden a crescut cu un punct procentual, ajungând la 41%, arată un sondaj Reuters/Ipsos care s-a încheiat duminică. Este un scor aproape de cel mai scăzut nivel din timpul preşedinţiei sale, 65% dintre americani spunând că sunt de părere că ţara este pe o cale greşită, faţă de 58% cu un an înainte.
În discurs, Biden va saluta rezistenţa şi forţa economiei americane, care a înregistrat în ianuarie o scădere a şomajului la un minim al ultimilor 54 de ani, promiţând în acelaşi timp continuarea eforturilor de a reduce inflaţia şi de a proteja securitatea socială şi alte beneficii.
Preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a declarat marţi că anul 2023 ar trebui să fie un an de "scădere semnificativă a inflaţiei", dar datele solide privind locurile de muncă înseamnă că procesul de înăsprire a ratei dobânzilor ar putea continua "o bună bucată de timp".
Biden va continua să lovească în corporaţii pentru că au profitat de pe urma pandemiei COVID-19 şi va prezenta o listă de propuneri economice, a precizat Casa Albă, deşi este puţin probabil ca multe dintre ele să fie trecute prin Congres. Printre acestea se numără un impozit minim pentru miliardari şi o mărire de patru ori a impozitului pe răscumpărarea de acţiuni de către corporaţii.
În ceea ce priveşte politica externă, se aşteaptă ca Biden să evidenţieze răspunsul condus de SUA faţă de invazia Rusiei în Ucraina, forţa alianţei NATO şi tensiunile dintre Statele Unite şi China, evidenţiate recent de incidentul cu balonul-spion chinezesc care a fost doborât de armata americană în această săptămână.
Cu gândul la campania prezidențială
Preşedintele vede perspective bune pentru continuarea eforturilor bipartizane în ceea ce priveşte "agenda sa de unitate" pentru a avansa cercetarea în domeniul cancerului, pentru a sprijini veteranii şi a reduce ratele ridicate de sinucidere ale acestora, pentru a extinde serviciile de sănătate mintală în general şi pentru a învinge "epidemia de opioide şi supradoze", a precizat Casa Albă.
Consilierii lui Biden descriu discursul, care va atrage milioane de telespectatori şi poate cea mai mare audienţă televizată a preşedintelui din acest an, ca fiind o piatră de hotar înaintea celei de-a doua campanii prezidenţiale pe care este aşteptat să o lanseze în următoarele săptămâni.
Biden a împlinit 80 de ani în noiembrie şi, dacă va fi reales, va avea 82 de ani la începutul unui al doilea mandat, un fapt care îi îngrijorează pe mulţi alegători democraţi, arată sondajele recente.
Un alt domeniu în care va cere Congresului să colaboreze este înăsprirea reglementării sectorului tehnologic - administraţia consideră că este nevoie de o protecţie mai puternică a vieţii private, a declarat un consilier.
Reformele în domeniul poliţiei vor ocupa un loc important în discursul lui Biden, după moartea lui Tyre Nichols, un tânăr de culoare care a murit luna trecută după ce a fost bătut de poliţişti în Memphis, Tennessee, mama şi tatăl său vitreg urmând să fie invitaţi în Congres pentru a asista la discurs. Preşedintele va cere din nou Congresului să adopte legea George Floyd, un proiect de lege ce poartă numele unui alt bărbat de culoare ucis în timpul arestării de un poliţist alb în 2020.
De asemenea, el va face presiuni asupra Congresului pentru a impune verificarea antecedentelor cumpărătorului pentru toate vânzările de arme de foc şi pentru a interzice armele de asalt, a precizat Casa Albă. Perspectivele de adoptare a unei astfel de legislaţii rămân slabe.
McCarthy promite că nu va rupe discursul
Biden se va confrunta cu o adunare dezlănţuită şi divizată a legislatorilor republicani, dornici să-şi pună amprenta conservatoare asupra politicii americane după patru ani de control democrat al Camerei.
Speakerul Kevin McCarthy va sta pentru prima dată în spatele lui Joe Biden la discurs. Cei doi se află în conflict în privinţa plafonului datoriei de 31.400 de miliarde de dolari, care trebuie ridicat în următoarele luni pentru a evita o incapacitate de plată.
McCarthy a declarat marţi că nu va rupe discursul lui Biden, făcând referire la gestul fostei preşedinte Nancy Pelosi după discursul despre Starea Uniunii din 2020 al fostului preşedinte Trump.
"Respect cealaltă parte", a declarat McCarthy într-o înregistrare video. "Pot să nu fiu de acord cu privire la politică. Dar vreau să mă asigur că această ţară este mai puternică, solidă din punct de vedere economic, independentă din punct de vedere energetic, sigură şi responsabilă", a afirmat noul lider al Camerei Reprezentanţilor
Unii congremeni republicani din Camera Reprezentanţilor au pus la îndoială victoria lui Biden în cursa prezidenţială din 2020 împotriva lui Donald Trump şi au promis să investigheze administraţia şi familia sa. Dar, cu o majoritate extrem de fragilă şi diviziuni în interiorul partidului, republicanii au avut dificultăţi în alegerea unui lider şi este de aşteptat să continue să lupte pentru a-i uni pe membrii de extremă dreapta şi pe cei mai moderaţi.
Biden va insista în timpul discursului său asupra faptului că majorarea limitei datoriei nu este negociabilă şi nu ar trebui să fie folosită ca "monedă de schimb" de către legislatori, a declarat luni directorul Consiliului Economic Naţional, Brian Deese.
În timp ce economia americană continuă să depăşească aşteptările, încrederea în Biden este subminată de diviziunile politice tradiţionale, de preţurile ridicate şi de îngrijorările legate de vârsta sa, arată sondajele de opinie.
Principalii consilieri ai lui Biden intenţionează să folosească discursul pentru a construi un argument potrivit căruia politicile lui Biden au ajutat la stabilizarea economiei americane după pandemia COVID şi sunt calea de urmat pentru a reduce inflaţia şi a stimula crearea de locuri de muncă bine plătite.