Premium
Starețul Ghelasie Ţepeş, de la Mănăstirea Sfântul Dimitrie din Sighişoara, a fost înmormântat marți. Cunoscut drept ucenicul lui Arsenie Boca, preotul a murit, la 58 de ani, după ce s-a infectat cu SARS-CoV-2. La înmormântarea sa au luat parte sute de credincioşi din toată ţara, informează Antena3.
Pelerinajul a fost și motivul pentru care zeci de echipaje de poliţişti şi jandarmi au ajuns în zonă și au urmărit atent ceea ce se întâmplă. În ultima sa predică, starețul Ghelasie Țepeș a criticat tocmai abordarea autorităților asupra bolii. S-a întămplat pe 26 octombrie, potrivit stirileprotv.ro.
Atunci, în ulima sa predică, preotul i-a îndemnat pe enoriași să nu se teamă de COVID.
„Uitaţi-vă dumneavoastra că din boala asta au făcut ca o religie. Vor să vă închidă, să nu vă mai lase să vă spovediţi, să nu va mai împărtăşiţi, că acolo e boala, la potir, auzi! Greşit! După toate greutăţile noastre, nu vedeţi că vor să vă închidă sărbătorile?”
Zece zile mai târziu, pe 6 noiembrie, părintele a ajuns la spital în stare gravă.
A fost testat pozitiv şi transferat direct la Terapie Intensivă, iar după mai bine de săptămână organismul său a cedat.
Starețul a lăsat în urma sa o poezie testament:
La moartea mea
de Ghelasie Țepeș
Când Dumnezeu la El o să mă cheme
Și tot ce-i pământesc în urmă voi lăsa,
De-o fi târziu sau poate prea devreme,
Să nu uitați, vă rog, de rugăciunea mea!
La moartea mea, aș vrea ca nimeni să nu plângă,
Nici rude, nici prieteni și nici frați,
Iar dacă fără voie lacrimi o să curgă,
Ștergeți-le! Nu plângeți, ci vă bucurați!
Că moartea-i doar o punte ce ne trece
De-aici, de pe pământ, spre veșnicie,
Nu vă-ntristați că trupul îmi e rece,
Am sufletul arzând de bucurie,
C-am părăsit de-acum viața păcătoasă
Și sufletul mi-e parcă, mult mai ușurat,
Nu plângeți după mine, căci moartea e frumoasă,
Atunci când te găsește cu sufletul curat!
La căpătâiul meu, aș vrea să nu fie tristețe
În ceasul când veți sta să privegheați,
Ștergeți-vă deci, lacrimile de pe fețe
Nu vreau să plângeți, vreau doar să vă rugați!
Rugați-vă așa cum știți mai bine
Ca sufletu-mi s-ajungă sus în cer,
E tot ce-ați mai putea să faceți pentru mine,
Și tot ceea ce eu aș mai putea să sper!
În jurul meu, aș vrea să nu fie-ntristare,
Chiar dacă trupul mi-e rece și pustiu,
În loc de plâns, aș vrea s-aud cântare
Căci sufletul îmi va rămâne veșnic viu.
Cântarea îmi aduce-n suflet pace,
Cu ea slăvit-am tot mereu pe Dumnezeu,
Cântați-mi tot ceea ce știți că-mi place
S-aduceți bucurie sufletului meu!
Și-n clipa grea, în ceasul despărțirii,
Să țineți minte ce v-am spus, să nu uitați,
Nu vreau să plângeți, asta-i legea firii,
Căci rând pe rând, cu toții, morții vom fi dați!
În urma mea, aș vrea să nu rămână jale,
Cum am văzut de-atâtea ori și eu,
Căci fi-voi ca o umbră, în a voastră cale
Și lângă voi, cu sufletul, voi fi mereu.
Iar pe mormântul meu, când puneți câte-o floare,
Nu vreau să fiți cu ochii-nlăcrimați,
Vreau doar să v-amintiți că viața-i trecătoare,
Și n-aveți prea mult timp să cugetați!
Și ruga mea v-o las ca pe-o povață,
Să o purtați în suflet tot mereu,
Și-atâta timp cât veți trăi în viață:
SĂ VĂ RUGAȚI NEÎNCETAT LUI DUMNEZEU!
O anchetă epidemiologică urmează să stabilească acum dacă printre slujitorii bisericii se numără alte persoane infectate și dacă nu cumva la mânăstire ar putea exploda un focar.
