Statele Unite amenință cu ieşirea din Agenţia Internaţională pentru Energie

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Statele Unite ar putea lua în considerare ieşirea din Agenţia Internaţională pentru Energie (IEA) dacă nu există consens pe problemele climatice, a afirmat miercuri secretarul american al Energiei, Chris Wright, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În repetate rânduri, Wright s-a declarat profund nemulţumit de direcţia acestei organizaţii, pe care o consideră favorabilă surselor regenerabile, ostilă hidrocarburilor şi dăunătoare creşterii economice.

"Fie vom reforma IEA, fie vom părăsi IEA. Îmi doresc mult reformarea", a declarat Wright, la un eveniment în New York găzduit de Wall Street Journal.

Agenţia Internaţională pentru Energie este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Organizaţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 - 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

În ultimul deceniu, reuniunile ministeriale ale IEA, desfăşurate o dată la fiecare doi ani, s-au încheiat prin emiterea unor comunicate comune, cu excepţia anului 2017, anul care a coincis cu începutul primului mandat al preşedintelui american Donald Trump.

Google News
Comentează
București
Temperatură13°C
Noros
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri