Statele Unite au recunoscut-o miercuri pe Jeanine Anez ca preşedinte interimar al Boliviei, după demisia lui Evo Morales care a urmat unor săptămâni de manifestaţii, transmite AFP potrivit Agerpres.
"Statele Unite salută decizia senatoarei boliviene Jeanine Anez de a prelua preşedinţia interimară pentru a conduce naţiunea sa în perioada acestei tranziţii democratice", a declarat secretarul de stat american, Mike Pompeo, într-un comunicat.
"Aşteptăm cu nerăbdare să lucreze împreună cu Organizaţia Statelor Americane, instituţiile constituţionale ale Boliviei şi poporul bolivian în timp ce pregătesc organizarea de alegeri liberi, corecte, iar aceasta cât mai repede posibil", a adăugat şeful diplomaţiei de la Washington.
Aproape necunoscută până în prezent, Jeanine Anez, senatoare de dreapta şi avocată în vârstă de 52 de ani, s-a proclamat preşedinte interimar şi a preluat funcţia marţi.
Evo Morales, în exil în Mexic, a calificat această proclamare ca fiind o "lovitură de stat".
Chiar înainte de anunţul diplomaţiei SUA, el a condamnat ceea ce a numit "recunoaşterea" lui Jeanine Anez de către preşedintele american, Donald Trump. Pe Twitter, el a denunţat "un complot politic şi economic care vine din Statele Unite".
Critic al fostului preşedinte socialist, Jeanine Anez a promis organizarea de alegeri "cât mai rapid", înainte de 22 ianaurie 2020. Miercuri, ea a început să-şi numească guvernul desemnând 11 miniştri.
"Lansăm un apel tuturor părţilor să apere democraţia în săptămânile care vor urma şi să se abţină de la acte violente contra cetăţenilor şi proprietăţilor", a îndemnat Mike Pompeo în comunicat.
De la începutul crizei postelectorale la sfârşitul lui octombrie, zece persoane şi-au pierdut viaţa, dintre care opt ucise de gloanţe, potrivit ultimului raport al procuraturii generale din Bolivia, prezentat miercuri.
Statele Unite au recunoscut-o miercuri pe Jeanine Anez ca preşedinte interimar al Boliviei
București
9°C
Articole Similare

140
VIDEO Un gigant asiatic a pus ochii pe miliardele pentru Armata României și vine cu o ofertă greu de refuzat
140

3
Beijingul nu intenţionează să invadeze Taiwanul în 2027, anunță comunitatea de informaţii din SUA
3

824
Infrastructura Războiului Rece, readusă la viață - Un general american cere extinderea conductelor până în România și Polonia
824

13
OMS: Peste 2.300 de civili au fost ucişi până acum în conflictul din Orientul Mijlociu
13

1.778
Trump amenință că schimbă foaia: SUA ar putea abandona deblocarea Strâmtorii Ormuz
1.778

1.753
VIDEO 'Ucigașii vor trebui să plătească în curând' - Mojtaba Khamenei reacționează dur după uciderea lui Ali Larijani, șeful securității iraniene
1.753

6.213
Italienii dezvăluie planul lui Putin: ' A blocat tot. E obsedat după asasinarea lui Khamenei'
6.213

32
Aproximativ 120.000 de refugiaţi sirieni au revenit din Liban în ţara lor de la începutul războiului (OIM)
32

4.269
VIDEO Prețurile petrolului au bubuit, imediat după atacul Israelului asupra instalațiilor din Qatar și Iran
4.269

120
Friedrich Merz a îndemnat UE să se afirme şi să contracareze dominaţia Statelor Unite
120

2.689
VIDEO Iran amenință cu lovituri în Golf, după bombardamentele americano-israeliene asupra celei mai mari rezerve de gaze naturale din lume
2.689

5.615
VIDEO Operațiune extrem de spectaculoasă a Israelului: Casa Albă jubilează, după ce a fost ucis cel mai bine informat om din Iran
5.615

1.937
Criza carburanților se încinge cu noi acuzații: Strâmtoarea Ormuz e închisă selectiv. Cum reușește Iranul să exporte petrol
1.937
















Comentează