Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Statele Unite i-au cerut Moscovei să continue discuţiile despre Ucraina şi controlul armamentului

vestidinrusia.ro
Ucraina

Statele Unite i-au cerut miercuri Rusiei să continue discuţiile după o primă rundă de convorbiri cu privire la Ucraina, desfăşurată în această săptămână, inclusiv în legătură cu subiecte precum controlul armamentului, informează Reuters.

''Dacă Rusia pleacă ... atunci va fi destul de evident că nu a fost niciodată serioasă în legătură cu continuarea dialogului diplomatic şi iată de ce la nivel colectiv ne pregătim pentru orice eventualitate'', a declarat Wendy Sherman, adjunctă a secretarului de stat american, după reuniunea Consiliului NATO-Rusia, desfăşurată miercuri la Bruxelles.

''Ritmul anevoios al angajamentelor multilaterale şi bilaterale din această săptămână demonstrează că SUA şi aliaţii şi partenerii noştri nu se mişcă încet. Rusia este cea care trebuie facă o alegere absolută: dezescaladare şi diplomaţie sau confruntare şi consecinţe'', a spus Sherman, potrivit Agerpres.ro.

De asemenea, ea a ţinut să remarce că este important faptul că Rusia nu a respins ideea de a continua discuţiile. ''Ceea ce cred că Rusia a auzit clar de la toţi aliaţii astăzi este faptul că este foarte dificil să ai dialog, să ai diplomaţie care să ducă la succes atunci când în realitate ai exerciţii cu 100.000 de soldaţi cu muniţie de război, propagandă, dezinformare, alte eforturi ce subminează acel cadru'', a adăugat reprezentanta Departamentului de Stat american.

Wendy Sherman a avertizat că Rusia trebuie să adopte măsuri pentru dezescaladare pentru a se ajunge la o soluţie pe cale diplomatică, în caz contrar Moscova trebuind să suporte ''consecinţe destul de grave''.

Reuniunea Consiliului NATO-Rusia a avut loc la două zile după ce reprezentanţii Washingtonului şi ai Moscovei s-au întâlnit la Geneva în vederea detensionării situaţiei legate de securitatea la frontiera ruso-ucraineană.

Rusia a acuzat Occidentul că nu reuşeşte să conştientizeze urgenţa solicitărilor ei. Moscova susţine că extinderea NATO de la 16 membri, la finalul Războiului Rece, la 30 în prezent - printre care un număr mare de foste republici comuniste din Europa Centrală şi de Est - constituie o ameninţare pentru securitatea Rusiei şi că această ţară trebuie să traseze ''linii roşii'' pentru a se proteja.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.