DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Statele Unite le oferă palestinienilor un ajutor de 15 milioane de dolari în lupta împotriva COVID-19

sua steag

Administraţia americană a preşedintelui Joe Biden le oferă palestinienilor un ajutor de 15 milioane de dolari în lupta împotriva COVID-19 în Cisiordania şi Fâşia Gaza, a transmis joi Departamentul de Stat într-un comunicat, potrivit Reuters, potrivit AGERPRES.

Fondurile, care vin de la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), vor ajuta la susţinerea eforturilor organizaţiei de caritate Catholic Relief Services în centrele de sănătate, precum şi la reducerea insecurităţii alimentare, se arată în comunicat.

Citește și: CTP, ieșire furibundă la adresa susținătorilor medicului Flavia Groșan: ‘Cei care cred în rețeta dumnezeiască a Îngeresei, nu se duc la spital decât când încep să horcăie’

În Cisiordania ocupată de Israel, premierul palestinian Mohammad Shtayyeh a salutat sprijinul financiar al SUA pentru eforturile Autorităţii Palestiniene în lupta împotriva pandemiei de COVID-19.

Într-un comunicat transmis de agenţia oficială palestiniană de ştiri WAFA, Shtayyeh a spus că ajutorul "este un pas important în direcţia cea bună pentru a relansa relaţia cu administraţia americană, care a fost suspendată în timpul mandatului lui (Donald) Trump la Casa Albă".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.