Staţia Spaţială Internaţională a primit-o pe prima femeie astronaut din Arabia Saudită

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 23-05-2023

Actualizat: 23-05-2023

Article thumbnail

Sursă foto: futurecdn.ne

Capsula spaţială în care se află, printre alţi membri ai echipajului, şi prima femeie astronaut din Arabia Saudită, Rayyanah Barnawi, a andocat pe Staţia Spaţială Internaţională (IISS), scrie Rador.

Rayyanah Barnawi, cercetător pe celule stem, va efectua 20 de experimente focalizate pe celulele stem şi cancerul de sân. Misiunea spaţială a fost lansată duminică din Florida, în Statele Unite, iar Rayyanah Barnawi este însoţită în misiune de colegul său saudit Ali al-Qarni, pilot de avion de vânătoare.

De asemenea, la bordul capsulei spaţiale lansate spre ISS se află şi omul de afaceri american John Shoffner şi comandantul misiunii, Peggy Whitson, cercetătoare în biochimie şi astronaută americană. Cei patru se vor alătura echipajului care se află deja pe ISS, format din şapte astronauţi: trei ruşi, trei americani şi un astronaut din Emiratele Arabe Unite (EAU). Misiunea va dura zece zile şi a fost organizată de Axiom Space, dezvoltator privat american de infrastructură spaţială.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri