Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Statistica Simonei Halep din meciul cu Williams i-a fost favorabilă, dar insuficientă pentru o victorie

Twitter/ WTA
Simona Halep

Statistica Simonei Halep în meciul cu Serena Williams din optimile de finală ale Australian Open prezintă parametri pozitivi pentru jucătoarea română, însă aceştia au fost insufcienţi pentru o victorie, relatează News.ro.

Simona Halep a avut, în meciul de luni, 24 de lovituri direct câştigătoare şi numai 12 greşeli neforţate, numere cu care probabil ar fi câştigat orice alt meci în afară de cel cu Serena Williams.

În comparaţie, Serena a avut 44 de lovituri direct câştigătoare, un număr obişnuit la ea, dar numai 31 de erori neforţate. Acest ultim parametru pare mare, dar pentru Serena, o jucătoare care de obicei face toate punctele, şi pe ale ei şi pe ale adversarei, nu este aşa, iar faptul că raportul lovituri direct câştigătoare / erori neforţate este clar supraunitar arată una dintre cheile victoriei ei.

Simona Halep a servit cu primul în proporţie de 65 la sută, mai bine decât rivala ei de luni, cu 60 la sută. Williams stă ceva mai bine la proporţia de puncte făcute cu primul serviciu, 77 la sută (9 aşi), faţă de 75 la sută (2 aşi). O diferenţă mai mare în favoarea americancei este la serviciul al doilea, care continuă să fi o problemă la Simona Halep: 42 la sută puncte câştigate faţă de 31 la sută. Şi la retur Williams a stat mai bine, punând 78 la sută din serviciile primite în joc, faţă de 63 la sută, Halep.

Williams a avut zece mingi de break şi a câştigat jumătate. Halep a avut şapte şi a convertit doar 3.

În total, Williams a câştigat 86 de puncte, iar Halep 77, iar acestă diferenţă a fost cauzată de setul I slab făcut de româncă (24-13 puncte câştigate).

În concluzie, Halep a evoluat bine, într-un meci cu un nivel înalt de joc, dar insuficient de bine încât să o învingă pe "noua" Serena Williams, o sportivă ce pare că greşeşte mai puţin faţă de perioada dinainte de a-şi întrerupe cariera pentru a naşte.

Citește și: Dinamo București renunță la Diogo Salomao. Clubul anunță că aduce alți patru jucători

Simona Halep, locul I WTA, a fost învinsă, luni, cu scorul de 6-1, 4-6, 6-4, de americanca Serena Williams, locul 16 WTA şi cap de serie numărul 16, în optimile de finală ale Australian Open. Aceasta a fost a noua victorie a americancei de 37 de ani, câştigătoare a 23 de turnee de grand slam, de şapte ori la Melbourne, în zece meciuri jucate în carieră cu Simona Halep.

În faza următoare, Serena Williams va evolua cu Karolina Pliskova din Cehia, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 7.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.