Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Statul Islamic a provocat pagube de peste 100 de miliarde de dolari, în Irak

wikipedia.com
mosul irak

Premierul irakian Haider al-Abadi a estimat sâmbătă la 'peste 100 miliarde de dolari' pagubele provocate de gruparea Statul Islamic (SI) în cei trei ani de ocupaţie jihadistă asupra unor mari teritorii din ţară, transmite AFP.

'Pagubele ocupaţiei Statului Islamic asupra oraşelor irakiene se ridică deja la peste 100 miliarde de dolari', a afirmat Abadi, cu prilejul unei vizite la Kerbala, oraş sfânt al şiiţilor, unde vineri s-a încheiat un important pelerinaj.

'Şi nu este vorba aici decât de pagubele provocate economiei şi infrastructurilor', a explicat el, scrie agerpres.ro.

Statul Islamic a cucerit în 2014 aproape o treime din teritoriul irakian, la nord şi la vest de Bagdad, unde a distrus o parte din vestigiile Mesopotamiei antice.

La Mosul, al doilea oraş al ţării, jihadiştii au jefuit tezaure preislamice, au dinamitat emblematica moschee al-Nouri şi minaretul acestuia înclinat, datând din secolul al XII-lea, şi au dat foc bibliotecii principale.

Luptele pentru alungarea SI au distrus mari părţi din oraşele pe acesta le ocupase. Costul total al reconstrucţiei în Irak a fost estimat între 700 şi 1.000 miliarde de dolari.

Sâmbătă, trupele irakiene au lansat o amplă operaţiune vizând recucerirea ultimei localităţi din mâinile jihadiştilor, Rawa, precum şi 'curăţarea zonelor deschise din deşertul' din vestul ţării, a declarat premierul Abadi, care este şi comandantul-şef al armatei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.